întru cît proprietățile astea Ie manifestă, proprietățile lucrului determinînd raporturile sale cu lumea exterioară, cu alte cuvinte diferitele sale moduri de acțiune asupra lumei exterioare. De unde urmează că fie-care lucru nu ie real de cît întru cît se manifestează, lucrează : suma diferitelor sale acțiuni, ieată întreaga-i ființă.
Acesta-i un adevăr universal care nu admite nici o excepție și care se aplică de o potrivă și lucrurilor neorganice celor mai inerte în aparență, șî corpurilor simple, ca și organizațiilor celor mai complicate și pietrei, și corpurilor chimice simple, ca șl omului de geniu și tuturor lucrurilor intelectuale și sociale. Omul n’are într’adevăr in lăun-trul său de cît ce ea-ce manifestează într’un chip oare-care-n afară. Acele așa numite genii necunoscute, acele spirite deșarte și împătimite de sine, cari se tînguesc mereu că nu izbutesc nici o dată să dee la lumină comorile ce zic iele că zac în iele, sînt într’adevăr totdeauna cele mai nenorocite ființi față de ființa lor intimă: astea n’au în sine nimic. Să luăm bună-oară un om de geniu, mort la vrîsta întrărei lui în deplină virilitate, cînd avea să descopere, să creeze, să manifesteze lucruri mari, și care a dus cu sine-n mormîht, după cum se zice-n de obște, cele mai sublime concepții, pentru omenire pe veci pierdute. Ieată o pildă care pare a dovedi contrarul adevărului pe care l’am enunțat: ieată o ființă