manifestă ca totu-n afară, și se manifestă prin schimbarea progresivă a tuturor raporturilor copilului cu oamenii și cu lucrurile ce-l înconjoară. Aceste multiple raporturi, adesea nepătrunse și cari trec mai totdeauna neobservate, sînt tot atîtea acțiuni săvîrșite de autonomiea relativ născîndă și crescîndă a copilului față de lumea exterioară: acțiuni foarte reale, cu toate că neobservate, a căror totalitate, în fie-care clipă din vieața copilului, îi exprimă întreaga ființă intimă, și cari se pierd, nu fără a-și întipări cît de cît urma sau fără să aibă o cît de slabă înrîurire asupra totalităței raporturilor omenești cari alcătuesc, la o laltă, realitatea vieței sociale.
Cele spuse despre copil sînt tot atît de adevărate șl pentru adolescent. Raporturile acestuea, pe măsură ce se dezvoltă ființa-i intimă, cu alte cuvinte instinctele și mișcările vieței animale, ca și cugetările și sentimentele omenești, raporturile acestuea se înmulțesc, și totdeauna, fie în chip pozitiv, ca atragere și cooperare, fie în chip negativ, ca răzvrîtire și ca respingere, toată ființa-i intimă se manifestă în totalitatea raporturilor sale cu lumea exterioară. Nimic, ființînd îh realitate, nu poate rămînea fără o deplină manifestare de sine-n afară, atît în oameni cît și în lucrurile cele mai inerte și mai puțin demonstrative. Se știe istoriea bărbierului regelui Midas: necutezînd să spue nimănui cumplita-i taină, dînsul o-ncredință pămîntului, iear pămîntul o dete pe față : așa se
