personală, ce-i drept, totu-și foarte puternică, ce au desfășurat-o asupra anturajului lor cel mai apropiat, asupra discipolilor sau ucenicilor lor. Această acțiune se-ntinde și se perpetuează, mai întăi, prin tradițiea orală, și mai tîrziu fie prin scrieri, fie prin actele istorice ale discipolilor sau ale discipolilor discipolilor lor... Dr. Straus afirmă, mi se pare cu multă dreptate, că Hristos, privit ca personaj istoric și real, fu unul din cei mai mari reprezentanți, din cele mai ilustre exemplare din această categorie cu totul particulară de oameni de geniu intimi. Tot așa iera și Stankevici, cu toate-că fără-ndoeală într’o măsură cu mult mai mică de cît Isus.
Cred c’am spus acuma destui pentru a dovedi că-n om nu se află nici o ființă intimă care să nu se manifesteze pe deplin în suma totală a raporturilor sale exterioare sau în acțiunile sale asupra lumei exterioare. Și de vreme ce asemenea lucru ie vădit pentru omul înzestrat cu cel mai mare geniu, trebuie să fie și mai vădit pentru tot restul ființelor reale: animale, plante, lucruri neorganice, și corpuri simple. Toate funcțiile animale a căror combinare armonioasă alcătuește unitatea animală, vieața, sufletul, ieul animal, nu sînt altă ce-va de cît un raport ne-ntrerupt de acțiune și reacțiune cu lumea exterioară, prin urmare o manifestare ne-ntreruptă, în afară de care nu poate exista nici o ființă intimă animală, animalul ne viețuind de cît întru cît organizmu-i funcționează.
