logicei noastre naturale, legilor proprii spiritului nostru care, neformîndu-se nici o dată și neputîndu-se dezvolta de cît cu ajutorul acestor experiențe, nu-i drept vorbind de cît reproducerea lor mintală, cerebrală, sau rezumatul lor reflectat.
Sistemul idealiștilor ne prezintă cu totul contrarul. Sistemul lor răstoarnă cu desăvîrșire toate experiențele omenești și-acel bun simț universal și comun, care-i condițiea neaparată a ori-cărei butie-nțelegeri dintre oameni și care, plecînd de la acel atît de simplu și de în de obște recunoscut adevăr, că de două ori două fac patru, și mergînd pănă la cele mai sublime și mai complicate considerații științifice, neadmițînd de altminteri nici o dată nimic care să nu fie scrupulos de cătră expirință sau dî observarea lucrurilor sau a faptelor îmărit, alcătuește singura bazl serioasă a cunoștințelor omenești.
In loc de-a urma calea naturală, cb jos în sus, de la inferior la superior, și de la relativ simplu la mai complicat: în loc de-a urmări cumințește, rațional, mișcarea progresivă și reală de la lumea neorganică la lumea organică, vegetală și apoi animală și apoi special umană: de la materiea chimică sau de la ființa chimică la materiea vie sau la ființa viețuitoare, sau-de la ființa viețuitoare la ființa cugetătoare, cugetătorii idealiști, stăpîniți, orbiți și împinși de năluca divină pe care-au moștenit-o de la teologie, apucă cu desăvîrșire calea contrară, Iei merg de sus în jos, de la superior
