După șase ani de la moartea lui Bakunin, o frîntură din opera lui, operă care a apărut pe deplin c’o întîrziere atît de mare, a fost publicată, prin 1882, la Geneva, de Carlo Cafiero și de Reclus, sub un titlu ales de iei. James Guillaume, cel care a desăvîrșit reproducerea scrupuloasă a tuturor lucrărilor rămase după urma lui Bakunin, notînd în reproducere pănă și pagina din manuscriptul original, protestează că lucrarea de față a fost dată ca lucrare aparte și sub un titlu ce nu-l avea.
Reproducerea făcută de Cafiero și de Reclus se depărtează înse atît de puțin de intențiile lui Bakunin în cît ar fi povățuit-o chiar iel. Dovadă că însu-și Guillaume, care iera un colaborator al lui Bakunin, a fost însărcinat de acesta ca, dintr’o serie de dezvoltări ale sale să scoată, pentru o propagandă determinată, să scoată „substanța unei broșuri“, pentru care Guillaume a primit „depline puteri să tae, să modifice, să așeze materiile în ordinea cea mai logică și să suprime ori-ce lungimi“, și de care Bakunin a rămas cît se poate de mulțămit.
Reproducerea de față păstrează titlul ales de Carlo Cafiero și de Reclus, iea cuprinde înse aproape de două ori mai multe pagini de cît cele publicate de acești doi. Din partea mea am găsit cu cale să culeg din lucrarea lui Bakunin, pe care dînsul o privea ca pe „cea dintăi și cea din urmă“ carte a tui, ca pe „testamentul“ său filosofic și social, să culeg, adesea chiar după indicările lui, toate paginele mai vorbitoare, menite a ne da deslușiri prețioase la atîtea arzătoare-ntrebări,
