Ie anevoe de observat acest sentiment și de analizat toate manifestările lui la animalele de specii inferioare. Putem zice, cu toate astea, că instinctul de conservare pe care-l găsim pănă și la organizmele cele relativ mai sărace, fără îndoeală într’un grad mai mic de cît la organizmele superioare, nu-i alt-ce-va de cît o înțelepciune cutumieră, care se formează în fie-care animal sub înrîurirea acestui instinct care nu-i de cît cea dintăi temelie a sentimentului religios. La animalele înzăstrate c’o mal complectă organizare și care se apropie mai mult de om, acest sentiment se manifestează într’un chip mai vădit, în frica instinctivă și-n groaza ce le cuprinde, bună-oară la apropierea unor mari cataclizme, ca un cutremur de pămînt, o aprindere de pădure sau o puternică vijelie, sau la apropierea vre-unui crunt animal carnivor, a vre-unui Prusac de codru, cum s’ar chiema. Și, în de obște, se poate spune că frica ie unul din sentimentele cele mai precumpănitoare din vieața animală. Toate animalele cari trăesc în libertate-s sălbatece, ceea-ce dovedește că iele trăesc într’o frică instinctivă neîntreruptă, că-s stăpînite neîntrerupt de sentimentul primejdiei, cu alte cuvinte de sentimentul unei a tot puternice înrîuriri care le urmărește, le pătrunde și le învăluește pretutindeni și totdeauna. Această frică, frica de Dumnezeu, ar zice teologii, ieste începutul înțelepciunei, cu alte cuvinte începutul religiei. La animale înse iea nu ajunge o religie, fiind-că animalelor
