de lucrurile exterioare, a trebuit totu-și să smulgă pe om din unirea, din armoniea instinctivă în care, ca rudă cu gorilul, înainte de a i se fi deșteptat judecata, a trebuit să se afle cu tot restul naturei. Cea dintăi cugetare îl izola întru cît-va în mijlocul acestei lumi exterioare, care, ajungîndu-i străină, trebui să-i apară, prin prizma închipuirei sale copilărești, ațîțată și mărită prin însu-și efectul acestei începătoare cugetări, trebui să-i apară cu mult mai vrăjmașă și mai amenințătoare de cît în realitate iera.
Ni-i foarte greu, dacă nu cu totul cu neputință, să ne dăm o socoteală exactă de cele dintăi senzații și închipuiri religioase ale omului sălbatec. În amănunțimile lor, astea au trebuit să fie fără-ndoeală tot atît de diferite ca și natura populațiilor primitive cari le-au încercat și le-au plăzmuit, ca și climatele, natura locurilor și a altor împrejurări determinante în mijlocul căror s’au dezvoltat. Dar cum, la urma urmei, astea ierau niște senzații și niște închipuiri omenești, iele au trebuit, cu toată marea diversitate de amănunte, să se rezume în cîte-va simple puncte identice, cu-n caracter general și care nu-i tocmai anevoe de hotărît. Ori-care ar fi obîrșiea diferitelor grupe omenești, ori-care ar fi pricina deosebirilor anatomice cari se află între rasele omenești, fie-că oamenii n’ar fi avut drept strămoș de cît un singur goril sau înrudit cu gorilul, fie-că, după cum ie mai probabil, s’ar trage din mai mulți strămoși
