Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/79

ce-o produc asupra ființelor viețuitoare marile fenomene ale naturei, ca răsăritul și apusul soarelui, lumina Iunei, părîndarea anotimpurilor, părîndarea frigului și căldurei, sau catastrofele naturale, ca și raporturile atît de variate și mutual distrugătoare ale speciilor animale dintre iele și diferitele specii vegetale? Toate astea alcătuesc, pentru fie-care animal, un total de condiții de existență, un caracter, o natură, și aș fi înclinat aproape să zic un cult aparte: pentru-că la animale, în ori-ce ființă viețuitoare, veți găsi un soiu de adorare a naturei, amestecată cu frică și bucurie, cu speranță și tulburare, bucuriea de a trăi și frica de moarte, și care, ca sentiment, samănă foarte mult cu religiea omenească. Invocarea și rugăciunea chiar nu lipsesc. Uitați-vă la cînele domesticit, care cerșește o dezmierdare, o privire de la stăpînul său: nu-i oare imaginea omului îngenunchiat în fața Dumnezeului său? Acest cîne nu atribue oare prin închipuirea ce-o are și printr’un început de chibzuire, pe care experiența a dezvoltat-o în iei, nu atribue oare a tot puterniciea naturală care-I obsedează, care-l apasă, n’o atribue stăpînului său, după cum omul cel credincios o atribue Dumnezeului său ? Ce deosebire ie deci între sentimentul religios al cîneiui și cel al omului ? Nu-i nici chibzuirea măcar, ci gradul de chibzuire sau judecată, sau, mai degrabă, putința de-a fixa și concepe ca o cugetare abstractă, chibzuirea șau judecata aceasta, putința de-a o generaliza,