Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/93

Această pagină nu a fost verificată


Idealiștii despre cari vorbim nu-s de loc tari în logică, și s'ar zice chiar că o disprețuesc. Asta-i și deosebește de metafizicii panteiști și deiști, asta și întipărește ideilor lor caracterul unui idealizm practic, care-și soarbe inspirațiile mult mai puțin din dezvoltarea severă a unei cugetări, de cît din experiențele, aș zice aproape din emoțiile, atît istorice și colective cît și individuale ale vieței. Ceea-ce dă propagandei lor o aparență de bogăție și de putere vitală, înse numai o aparență, căci însă-și vieață ajunge starpă, cînd ie paralizată de-o contrazicere logică.

Contrazicerea ie aceasta: Idealiștii noștri vreu și pe Dumnezeu, și iei și omenirea o vreu. Dînșii se încăpăținează să pue împreună doi termeni cari, o dată deosebiți, nu se mai pot întîlni de cît ca să se distrugă unul pe altul, Dînșii spun într’un glas: „Dumnezeu, și libertatea omului": „Dumnezeu, și demnitatea și dreptatea și egalitatea și fraternitatea și prosperitatea oamenilor", fără a-și bate capul cu logica fatală în virtutea căreea, dacă Dumnezeu există, toate celelalte sînt osîndite să nu existe. Căci dacă există Dumnezeu, iei ie necesar Stăpînul etern, suprem, absolut, și dacă există asemenea Stăpîn, omul ie sclav. Și dacă omul ie sclav, nu există pentru iei nici dreptate, nici egalitate, nici fraternitate, nici prosperitate cu puțință. In potriva bunului simț și a tuturor experiențelor istoriei, acești idealiști vor putea să-și reprezinte pe Dumnezeul lor însuflețit