iei nu vorbesc nici o dată de asta fără să mai adaoge și-un alt cuvînt, acela de autoritate, un cuvînt și-un conținut pe cari noi Ie respingem din toate puterile noastre.
Ce-i oare autoritatea ? Ieste iea puterea neevitabilă a legilor naturale cari se manifestează în înlănțuirea și-n succesiunea fatală a fenomenelor atît din lumea fizică cît și din lumea cea socială ? Intr’adevăr, în potriva acestor legi, revolta nu numai că nu ieste îngăduită, iea și ieste cu neputință. Putem să nu le dăm mare băgare de samă și chiar să nu le cunoaștem putem, dar nu putem să nu ne supunem lor, fiind-că aceste legi alcătuesc baza și chiar condițiile existenței noastre: iele ne-nvălue, ne pătrund, regulează toate mișcările, toate cugetările, toate faptele noastre. Așa-că chiar atunci cînd credem că nu ne supunem lor, nu facem alt ce-va de cît să Ie manifestăm a tot puterniciea.
Da, sîntem cu totul sclavii acestor legi, Dar în această sclavie nu-i nimica umilitor, și drept vorbind asta nici nu-i o sclavie. Pentru-că sclaviea presupune un stăpîn exterior, un legiuitor care se găsește-n afară de acel pe care-l comandă. Pe cînd aceste legi nu-s în afară de noi: iele ni-s inerente, ființa noastră ne-o alcătuesc iele, întreaga ființă, atît corporală cît și intelectuală, morală: numai prin iele trăim, respirăm, lucrăm, cugetăm, numai prin iele voim. In afară de iele nu sîntem nimica, nu existăm. De unde să ne vie atunci putința și voința răzvrîtirei în contra lor?
