Față de legile naturale, nu-i cu putință pentru om de cît o singură libertate : libertatea de-a le recunoaște și de a le aplica tot mai mult, potrivit scopului de emancipare și de umanizare atît colectivă cît și individuală, pe care omul o urmărește. Aceste legi o dată recunoscute, îndeplinesc o autoritate care n’a fost nici o dată discutată de mulțimea oamenilor. Bună-oară, trebuie să fii un nebun, un teolog, sau cel puțin un metafizic, un jurist, sau un economist burghez, ca să te răzvrătești împotriva acestei legi în virtutea căreea 2X2 fac 4. Cată să ai credință, ca să-ți închipui că nu vei arde în foc, că nu te vei îneca-n apă, dacă nu te vei sluji de vre-un mijloc bazat și iei pe vre-o altă lege naturală. Toate revoltele de feliul acesta, sau mai curînd toate încercările, toate zănaticele închipuiri ale unei revolte cu neputință, nu atcătuesc de cît o destul de rară excepție: pentru-că, în de obște, se poate spune că masa oamenilor se lasă într’un chip aproape absolut, se lasă guvernată de bunul simț, cu alte cuvinte de suma legilor naturale în de obște recunoscute.
Marea nenorocire, ie că o mare cîtime de legi naturale, constatate ca atare de cătră știință, sînt necunoscute maselor populare, datorită acelor tutelare guverne cari nu există, precum se știe, de cît pentru binele popoarelor, vorbă să fie. Alt neajuns mai ie că cea mai mare parte din legile naturale, inerente dezvoltărei societăților omenești, cari-s tot atît de neapărate, de nestrămutate,
