al omenireĭ. De exemplu: Morala e un factor istoric, intelectul și cunoștințele științifice sînt și ele un factor, politica, instituțiunile politice asemenea, și așa maĭ departe. Toțĭ acești factori influențează unul asupra altuia; morala influențează asupra intelectuluĭ, intelectul asupra moralei, amîndouă asupra politiceĭ, politica asupra lor și așa maĭ departe.
Precum vedeți, această concepție cuprinde un adevăr netăgăduit, aproape banal; dar nu ne dă nicĭ un respuns la întrebarea noastră ci numaĭ o tautologie banală. In adevăr, ce căutăm noi? Căutăm factorul hotărîtor al Istorieĭ. Or, mișcarea istorică constă tocmaĭ din suma factorilor istoricĭ și din reciproca lor influență. Ast‑fel dar, cînd la întrebarea: «care e factorul hotărîtor al Istorieĭ?» ni se respunde: «factoriĭ istoricĭ și influența lor reciprocă», e tot una ca și cum ni s’ar respunde: «factorul hotărîtor al Istorieĭ e Istoria!»
Dar dacă această concepție ne dă un respuns fals, metodul întrebuințat de ea, căutînd respunsul chiar în Istorie, e foarte adevărat. Pentru că, în adevăr, în erarhia știinților Istoria și filosofia eĭ e știința cea maĭ superioară. O știință mai înaltă, în care am putea căuta respunsul, nu există, decĭ tot în ea trebue să‑l căutăm. Concepția teologică și idealistă nu face tot ast‑fel, ci negăsind o știință superioară care să dea esplicația fenomenelor istorice, ea a inventat ce‑va superior, pe D‑zeŭ. Dar noĭ, carĭ nu maĭ credem în iluziĭ, suntem nevoiți
