sute de lucrătorĭ s’a prefăcut în fabricĭ colosale, unde lucrează miĭ și cîte o dată zecĭ de miĭ de oamenĭ; drumurile și șoselele de odinioară s’aŭ prefăcut în drumurĭ de fier; telegraful transmite cu iuțeala fulgeruluĭ gîndurile noastre la distanțe nemăsurate; diviziunea munceĭ din națională a ajuns internațională; producțiunea mărfurilor a crescut enorm; debușeul național a devenit și el din național internațional; productivitatea munceĭ s’a mărit enorm și enorm s’a mărit populațiunea și maĭ ales enorm s’aŭ mărit orașele. Ast‑fel dar, precum vedețĭ, societatea contemporană nouă e aproape altă societate de cît cea din veacul trecut, de pildă.
In societatea aceasta se dezvoltă contrazicerea următoare, care o sapă din temeliĭ: cu cît societatea se dezvoltă economicește, cu cît crește populația, — cu atîta viața se socializează, se colectivizează, ca să zic așa, tot maĭ mult și maĭ mult, cu atît, prin urmare, și organizmul social devine tot mai concret, tot maĭ agregat din dezagregat cum erà altă dată.
Ca să pricepem adevărul acesta mare, să comparăm societatea contemporană nouă cu o societate din urmă, s’o comparăm, de pildă, cu veacul de mijloc în care populația erà puțină, în care și aceĭ puținĭ locuitorĭ n’aveaŭ cum să comunice între eĭ din cauza căilor de comunicație rudimentare. Un locuitor di’ntr’un sat — din pricina unor asemenea căĭ de comunicație — n’avea
