idee și nu‑șĭ avea vĭața legată nu numaĭ de concetățeniĭ luĭ mai depărtațĭ, dar de multe orĭ nu cunoștea nicĭ chĭar pe locuitoriĭ unuĭ sat maĭ apropiat, nu avea idee de eĭ. Intr’o asemenea societate, viața erà în adevăr foarte individualizată, foarte dezagregată. In zioa de a‑zĭ înse, viața unuĭ om e legată de viața societățeĭ întregĭ. In unele țărĭ, populația a ajuns așa de deasă, în cît am putea zice că — în Belgia de exemplu — locuitoriĭ se ating cu cotul unul pe altul; căile de comunicație, telegraful, gazetele, colosala împărțire a munceĭ, pun în legătură nu numaĭ pe locuitoriĭ aceleia‑șĭ țărĭ, dar pe locuitoriĭ continentelor întregĭ. In acela‑șĭ timp, inter‑dependența, ca să zic așa, a cetățenilor uneĭ țărĭ între eĭ, ajunge cît se poate de mare. Așa, spre pildă, un om care ar aduce o boală epidemică, precum e ciuma, în Londra, ar pune în primejdie viața a cincĭ milioane de suflete; o mie de oameni carĭ călătoresc cu un tren, îșĭ încredințează viața lor unuĭ om pe care nicĭ nu l’aŭ văzut vre‑o dată, mecanicul, și care, printr’o simplă mișcare din mînă, poate distruge trenul întreg. Mai departe, dacă se va inventà un explosibil maĭ puternic de cît nitro‑glicerina, atunci un om reŭ va putea face să sară în aer, din odaĭa luĭ, strade întregĭ, dacă nu un întreg oraș.
Așa dar, înc’o dată, viața se socializează, se colectivizează așa de mult, legătura socială devine așa de intimă, inter‑dependența membrilor socie-
