tǎțeĭ devine așa de mare, în cît cu drept cuvînt putem zice că acuma vĭața uneĭ societățĭ atîrnă de fie‑care individ și viața fie‑căruĭ individ atîrnă de societate. Cu drept cuvînt putem zice iară‑șĭ, că societatea poate fi numită acum un organizm ale căruĭa părțĭ sunt intim legate între ele.
Și, tot de o dată, în acest organism socializat se socializează, se colectivizează și producțiunea economică. In industrie, în fabricĭ, sînt miĭ, sînt zecĭ de miĭ de oamenĭ carĭ lucrează colectiv în aceea‑șĭ fabrică, după acela‑șĭ plan, pentru facerea unuĭ product economic. In agricultura mare, sunt iară‑șĭ miĭ de oamenĭ carĭ tot după acela‑șĭ plan lucrează colectiv pe o moșie întinsă pentru a scoate un product agricol.
Ei bine, — pe cînd întreaga viață socială se colectivizează; pe cînd producția economică se colectivizează și ea din ce în ce mai mult — aproprierea productelor, aproprierea instrumentelor de muncă nu e socializată, nu e colectivă, ci remîne individualistă. Fabricĭ, mine, moșiĭ, producția întreagă nu aparține întreguluĭ organism social, societățeĭ, ci… aparține la indivizĭ deosebițĭ.
Aceasta, e marea, e colosala contrazicere ce se desvoltă prin procesul, prin progresul economic în societățile moderne.
Această contrazicere și anomalie e cauza marilor anomaliĭ sociale de astă‑zĭ. De aci, proletarizarea maselor muncitoare, concentrarea de bogățiĭ imense în mînile unora și înfiorătoarea să-
