răcie la alțiĭ; de aci acest egoism strîmt, acea luptă de clase, acea luptă între indivizĭ în societatea modernă, etc. etc.
Toate aceste crude anomaliĭ vor dispare împreună cu marea anomalie ce le slujește de obîrșie!
Căcĭ, cu cît se va desvolta maĭ mult socializarea, colectivizarea viețeĭ sociale și a producțieĭ, cu atît maĭ imperioasă va deveni și colectivizarea apropriereĭ.
Precum la un anumit grad de presiune aburul sfarmă în bucățĭ cazanul, ast‑fel sub presiunea socializăreĭ viețeĭ și producțieĭ (ajunse la un anumit grad de dezvoltare) se va sfărma ’n bucățĭ aproprierea individualistă cu întregul eĭ edificiu politic și juridic. Și acea societate unde vor fi colectivizate nu numaĭ producția ci și instrumentele de muncă și toată gospodăria națională, socială, acea societate se numește societatea socialistă.
Iată pentru ce, domnilor, societatea socialistă este nu o dorință deșartă, nu un vis, ci o necesitate neînlăturabilă, provocată de procesul economic al societățeĭ înse‑și, provocată de absoluta nevoe de a se armonizà socializarea întregeĭ vĭețĭ, socializarea producțieĭ, care există deja, cu socializarea apropriereĭ.
Spun aceste cîte‑va cuvinte la adresa acelora carĭ văd în socialiști niște utopiști, niște vizionarĭ. De alt‑fel, despre societatea socialistă nu voiŭ vorbi acum, pentru că nu mă ĭartă cadrul
