pînă conscientă peste destinele eĭ. Faptul acesta e de o însemnătate colosală.
Dar concepția materialistă a Istorieĭ a fost învinuită de imoralitate, i s’a imputat că e fatalistă, că subordonează întreaga mișcare a omenireĭ condițiunilor materiale, procesuluĭ economic, stomaculuĭ, că ea reduce intelectul, morala la un rol supus.
E stranie învinuirea, cum vedețĭ.
Dar ce vină poate avea concepția materialistă a Istorieĭ, de faptul că pînă astă‑zĭ intelectul orĭ morala omenească nu a putut avea un rol preponderant în mișcarea istorică a lumeĭ?
De cînd o concepție, o teorie, poate fi învinuită de faptele pe care ea le constată numaĭ?
Este o altă teorie, domnilor, care a fost tot în modul acesta criticată. Această teorie este darwinismul. I s’a imputat că e imorală, pentru că găsea originea omuluĭ în maimuță. Dar la acestea cu drept cuvînt ar putea rĕspunde un darwinist:
— «Da, e foarte umilă originea omuluĭ; dar cu cît maĭ umilă este ea, cu atît maĭ multă cinste face omenireĭ faptul că a ajuns acolo unde o vedem a‑zĭ; da, omul a fost maimuță, — dar în lungul șir al veacurilor el ne‑a dat un Shakespeare, un Newton, un Laplace, un Darwin, un Marx; ce viitor sublim așteaptă decĭ pe om!»
Și aceea ce darwinistul zice despre om, poate să zică de bună seamă concepția materialistă a Istorieĭ despre societate:
