drăznețe, a fantazieĭ, a utopieĭ! Căcĭ ce putem noĭ ști astǎ‑zĭ despre un viitor atît de îndepărtat? Dar dacă mĭ‑ar fi permis mie să fac o asemenea ipoteză îndrăzneață, așĭ zice următoarele:
Spencer, în admirabila luĭ carte evoluția moraleĭ, face o profeție, pentru care de altmintrelea are multe argumente și date științifice. Spencer prevede o vreme cînd omenirea ’ntreagă va formà o singură societate, un mare, un colosal organism social. Și acest organism va fi așa de armonic, interesele și sentimentele tuturora vor fi atît de armonizate, acest organism va fi atît de simțitor, în cît fie‑care bucurie a unora va găsì un resunet fericit în inima tuturora, după cum o bucurie orĭ o durere ce ne lovește acum individual, e resimțită viŭ de întregul nostru organism.
Eĭ bine, cînd omenirea va ajunge la gradul acesta de dezvoltare, atuncĭ momentul hotărîtor în societate, afară de intelect, vor fi sentimentele sociale și altruiste, momentul hotărîtor în desvoltarea aceleĭ societățĭ vor fi iubirea și simpatia universală.
Dar — cum am zis — a speculà asupra viitoruluĭ îndepărtat, este a te afundà cu mintea în lumea vagă a utopiei. Și cred că noĭ ceĭ de astă‑zĭ ne putem mulțumì cu acele înălțimĭ amețitoare la care științificește ne ridică analiza economică a societăților și concepția materialistă a Istorieĭ, cînd ne arată că momentul hotărîtor în societatea viitoare va fi intelectul și consciența socială.
