prin războaiele dintre dânșii și războaiele cu orașele — centre de meserii și comerț —, ca și prin tributurile ce storceau orașelor, prin toate acestea nu numai că împiedicau liniștita propășire economică a societății, care se dezvoltase într-un puternic organism economic, dar amenințau cu ruina întreaga viață socială.
Era deci o necesitate vitală înfrângerea și distrugerea clasei feudale ca atare. Tocmai această misiune a dat-o istoria monarhiei absolute. Aceasta, pe de o parte, era bazată pe organele ei organizate: pe clasele judiciare, .administrative, militare etc., iară pe de altă parte era bazată pe ghilde, bresle și, în parte, pe țărani, întrucât căuta, prin alianța cu orașele, cu burghezimea producătoare și negustorească, să-i apere împotriva feudalilor. Monarhia a intrat în luptă cu clasa feudală, a înfrânt-o și a încorporat-o în clasa servitorilor ei.
Și așa monarhia absolută, cu instituțiile corespunzătoare ei, a crescut organicește din dezvoltarea economico-socială a societății, a dat o organizație unitară țării și a curățit piedicile din drumul propășirii organismului social, care a putut să se dezvolte mai departe pe bazele materiale sus-arătate și într-un tempo tot mai repede.
Producția urmează să crească. Se intensifică agricultura, invenții nenumărate dezvoltă manufactura; crește și producția, și populația, și diviziunea muncii sub toate formele ei. Schimbul devine mai intens, tot mai multe articole de producție sunt acaparate de manufactură, tot mai multe articole de consumație sunt sustrase din gospodăria naturală, așa că din valori de întrebuințare devin mărfuri, valori de schimb. Societatea se bazează mai
