cerere — și tot el hotărăște distribuirea bogățiilor și distribuirea plusvalorii naționale. Această plusvaloare se împarte în proporția câtimilor capitalului[1] și, micșorată de consumația personală a clasei capitaliste, intră iarăși în producție, cu însușirea de capital productiv. Trecerea unei părți a plusvalorii în capital productiv, din ce în ce mai mare și crescând, pentru producția ulterioară e doar cauza principală a progresului capitalismului, căci mai ales printr-însa a produs el acea cultură economică uriașă care este la baza civilizației burgheze.
Ei bine, monarhia absolută, ca stat, caută să acapareze venitul net, plusvaloarea națională, ca s-o împartă nu după normele capitaliste, după câtimea capitalului posedant, ci după titlurile de noblețe, după gradul de influență al curtenilor, după fantezia monarhului, după pofta de risipă a castei militare, administrative, judecătorești, a tuturor favoriților și privilegiaților.
Este deci evident că între monarhia absolută și feudali, de o parte, și capitalism și burghezie, de alta, s-a format, prin însăși dezvoltarea organică a societății, un antagonism de neîmpăcat, o prăpastie adâncă. 0 luptă aprigă, pe viață și pe moarte, trebuia să înceapă. Din această luptă ori trebuia să iasă biruitoare monarhia absolută, ceea ce ar fi însemnat retrogradarea economico-socială și culturală a societății și decăderea ei, ori trebuia să fie biruitor capitalismul, și atunci acesta, scăpat și
- ↑ De pildă: ai 100 000 de lei, iei, să zicem, 5 000 lei din plus-valoarea națională întreagă; ai 200 000 lei, iei 10 000 ș.a.m.d.