începutul veacului trecut, pornind de la comuna ei rurală.
Aici, cum ziceam, domnea încă gospodăria naturală, se producea în mare parte pentru consumarea proprie, nu pentru schimb, se produceau valori de întrebuințare, nu valori de schimb. Boierul, feudalul nostru național, preleva în natură mai toate servituțile iobagilor — felurite producte agricole ori de industrie casnică — și în zile de muncă. Dar, iată, intervine un fapt care revoluționează toată această viață patriarhală, feudală. Occidentul capitalist, după marea revoluție franceză și dobândirea instituțiilor prielnice, în puternica lui expansiune industrială are nevoie de piețe de desfacere pentru mărfurile sale și are nevoie de producte agricole pentru hrana populației sale. Și iată că negustorul occidental sau reprezentantul lui din țară vine și aduce bani sunători cu care cumpără din sat grâu, porumb, iară pentru a-și lua îndărăt banii aduși occidentalul trimite încoace mărfurile sale atât de variate, atât de ispititoare și atât de uimitor de ieftine.
Tranzacțiile se repetă, iară după tratatul din Adrianopol, care face Marea Neagră liberă pentru comerțul european, ele devin o regulă. Prin Galați și Brăila se duce grâul românesc ca marfă, iar în schimb vin alte mărfuri; și ele vin și pe uscat din Lipsca și Brașov cu harabalele, iar mai târziu cu drumul de fier din toată lumea.
Faptul intrării în relații de schimb cu Occidentul european, capitalist, are consecințe incalculabile pentru țară. Mai întâi ea începe să devină o țară producătoare de mărfuri și, din țară cu gospodărie naturală, începe să devină o țară cu gospodărie
