bănească. Această schimbare, care în Occident a necesitat veacuri de dezvoltare, de creștere organică socială, la noi s-a făcut într-un timp extrem de scurt. Dar prin aceasta țara nu intră numai în simple relații cu capitalismul și civilizația burgheză occidentală, ci ea devine un membru necesar al marii diviziuni mondiale a muncii, devine părtașa civilizației capitaliste: ea trimite Occidentului de-ale mâncării și primește de la el mărfurile industriale și culturale. Intr-o anumită măsură putem zice că nici capitalismul nu mai poate fără țara noastră, nici ea fără dânsul.
Participarea la civilizația Apusului folosește la început numai claselor superioare; celor producătoare le face mai mult rău. În special țărănimea n-are de ce să se bucure. În adevăr, cât timp am fost în gospodărie naturală și boierii își încasau redevențele în natură, exploatarea era limitată. Boierul lua din productele țăranului numai cât îi trebuia pentru satisfacerea nevoilor lui și ale curții sale. Cu o cantitate mai mare n-ar fi avut ce face. Când însă vine noua formă de gospodărie, gospodăria bănească, și grâul, devenit marfă, se vinde pe bani, nu mai există limită pentru exploatare, afară numai de limita pusă de însăși natura puterilor iobagului. Dar tocmai această împrejurare face, între altele, necesară liberarea iobagilor din iobăgie.
A doua urmare importantă care decurge pentru țărănime din faptul începutului relațiilor de schimb cu țările capitaliste este nimicirea industriei casnice țărănești.
Mărfurile aduse din Apus, atât de variate, mult mai frumoase în aparență decât cele naționale și având și farmecul noutății, sunt și uimitor de ieftine;
