materială, și ăsta e un fapt principal. Cultura intelectuală se capătă ea prin învățătură, numai mijloace să aibă omul; moravurile se schimbă mai greu, desigur, dar în condiții prielnice schimbarea lor se face relativ destul de lesne; în sfârșit, instituții politico-sociale, mai ales când e să rămână pe hârtie, se pot introduce cât de ușor. Dar a căpăta această bază însăși a instituțiilor, a moravurilor, a culturii occidentale, asta e greu, o, cât de greu pentru aceasta trebuie sacrificii, lupte, muncă grea, tenace, pentru aceasta trebuie generații.
Dar, dacă n-avem baza însăși a unei societăți capitaliste dezvoltate, trebuie să lucrăm, să muncim ca s-o realizăm; dacă relațiile noastre economice, dacă moravurile noastre sunt încărcate de felurite resturi feudale care ne împiedică dezvoltarea, trebuie să lucrăm ca să le nimicim. Și atunci, în această muncă de descotorosire de resturile feudale, în această muncă lungă și grea de realizare a unei vaste baze pentru viața noastră economico-socială și culturală, în această evoluție către un stat sau o societate capitalistă, pe baza căror instituții politico-sociale, pe baza căror relații de drept trebuie să mergem: pe a celor medievale, monarho-absolutiste, sau a celor occidentale, capitaliste, liberalo-burgheze?
Bineînțeles că răspunsul nu poate fi îndoielnic. E de ultima evidență că ar fi o absurditate fără seamă ca pentru a desăvârși dezvoltarea capitalistă să ne încărcăm cu niște instituții care tocmai au împiedicat această dezvoltare. Și e, bineînțeles, și mai absurd ca pentru descotorosirea noastră de resturile medievale — foarte mari și rele dealtfel — să introducem sau să conservăm tocmai instituțiile
