stavilă între ea și Rusia, dar a săpat o prăpastie. A fost o lovitură abilă, genială, asemănătoare cu cea de acum a junilor turci. Așadar, și condițiile economice sociale rezultate din legăturile cu Occidentul european; și relațiile culturale; și necesitățile dezvoltării capitaliste ulterioare; și interesele conservării statului, independenței naționale și a neamului însuși, toate reclamau introducerea instituțiilor liberalo-burgheze. Desigur, e greu ca niște instituții să se bazeze pe necesități mai mari.
Dar pentru cei care nici de argumentele de mai sus nu vor fi convinși aducem încă două luate din experiența țărilor vecine, o experiență parcă într-adins făcută ca să ne convingă de adevărul celor de mai sus.
Primul exemplu, foarte convingător, e Rusia. În Rusia, prin influența capitalismului occidental, s-au operat aceleași schimbări profunde, s-a făcut aceeași revoluție în organismul economico-social, în relațiile economice, morale și în starea culturală ca și la noi. Rusia, în aceeași vreme ca și noi, a fost silită să libereze pe țărani din iobăgie. Dar, cu toate aceste modificări adânci din organismul ei social, ea a rămas totuși, în deosebire de noi, cu instituțiile ei medievale de altădată, cu monarhia ei absolutisto-țaristă. Și rezultatul a fost că Rusia, acest colos cu nenumăratele lui resurse de viață prin care n-are egal afară doar de Statele Unite ale Americii, Rusia, cea mai mare împărăție din lume, a ajuns pe marginea prăpastiei.
Al doilea exemplu e Turcia. Turcia a rămas în Europa, după instituțiile ei politice, o țară absolutisto-asiatică. Și cine nu știe că dacă n-a pierit de mult o datorește rivalității puterilor care nu se înțeleg
