asupra împărțelii? Și cu toată această rivalitate ea a fost, totuși, îmbucătățită, și, lucru caracteristic, când după întrevederea de la Reval s-a văzut limpede sfârșitul Turciei, junii turci tot instituțiile liberalo-burgheze le-au introdus ca să mai scape ce se poate scăpa din viața Turciei. Vor reuși oare? Cine știe? Eu personal mă îndoiesc. E și prea târziu.
„Nu-nvie morții, e-n zadar, copile”.[1]
M-am oprit poate prea mult la apărarea instituțiilor noastre liberalo-burgheze, pe care nimeni nu le mai atacă serios. Mai departe se va vedea cât de absolut necesare au fost aceste dezvoltări. Dealtfel, deși nu mai este vrun curent politic apreciabil care să dea vina pe instituțiile liberale pentru toate neajunsurile vieții noastre sociale, deși înșiși junimiștii, cei mai acerbi critici ai liberalismului, au devenit chiar adevărați constituționali, totuși de câte ori te vei găsi într-un grup discutând nevoile și mizeriile țării vei auzi voci declarând cu convingere și aplomb: „Toate relele, domnilor, vin de acolo că ne-am dat prea curând instituții liberale, înaintate; țării acesteia i-ar mai fi trebuit cel puțin treizeci sau patruzeci de ani un arapnic rusesc”. Să poftească dumnealor în Rusia ca să vadă unde a adus-o arapnicul rusesc.
Așadar, instituțiile
- ↑ Turcia musulmană, cu civilizația ei înapoiată, stăpânind popoarele creștine cu o civilizație mai înaintată — și aceasta în Europa — e o absurditate și logică, și sociologică. Se înțelege că, dacă Turcia ar fi știut încă de acum o jumătate de secol să-și introducă instituțiile europene și să trăiască pe baza lor, dezvoltarea ei ca stat federativ balcanic ar fi luat altă față.
