în mare parte fără pământ. S-ar fi dat pământ fruntașilor, acelora care aveau vite mai multe și care împreună cu răzeșii ar fi format proprietatea mijlocie, și aceasta ar fi fost un tampon și o apărătoare a marii proprietăți; s-ar fi dat pământ celor mai înțoliți, deși nefruntași, dar tuturor cu titlul de proprietate exclusivă, cviritară, un drept care constituie una din principalele baze ale societății liberalo-burgheze în general, ale instituțiilor ei politico și juridico-sociale în special.
În ce privește majoritatea țăranilor, ei ar fi fost liberați fără pământ, trebuind să se mulțumească numai cu faptul că sunt liberați în mod gratuit de iobăgie și de toate servituțile ei.
Proprietarii de iobagi se prefăceau deci în mari proprietari de pământ, pământul se prefăcea în capital, iar foștii clăcași în mare parte în salariați, cărora li s-ar fi adăugat și acei dintre împroprietăriți care, neputând rezista ca mici proprietari, s-ar fi proletarizat.
Așadar, am fi avut o stare de lucruri ca în unele țări occidentale: de o parte mari proprietari capitaliști, căptușiți de o proprietate mijlocie și mică, adică o mare și mică burghezime rurală, iară pe de altă parte salariații, vânzători ai forței lor de a munci.
Proprietarii mari, având în fața lor pe salariați — numai brațe de muncă (cei care ar mai fi avut ceva vite și instrumente de muncă ar fi fost nevoiți să le vândă) —, s-ar fi văzut siliți să-și muncească singuri moșiile cu inventarul lor: vite, pluguri, acareturi, mașini agricole, acestea din urmă primitive la început, perfecționate mai târziu. Aceia dintre marii proprietari care n-ar fi putut să se
