s’a văzut deslușit că instituțiile occidentale, pentru imensa majoritate a țării, rămân o formă deșartă și mincinoasă — cuvântul «minciună» s-a rostit încă depe atunci; — judecata opiniei publice a vremii, adică a acelor grupări și clase sociale cari puteau judeca și vorbi — imensa majoritate suferea și tăcea atunci ca și acum — acea judecată s’a manifestat în trei feluri deosebite, — vorbim de principalele curente de judecată.
Unii, mai ales dintre aceia cari se uitau cu jind și cu regret la vremurile dispărute, acuzau de-a dreptul tinerimea revoluționară, care a adus din streinătate, din Paris, împreună cu cilindrul și fracul, și instituțiile occidentale, fără a se gândi că ele nu corespund deloc cu împrejurările din țara noastră, cu cultura ei înapoiată încă.
Alții, chiar dintre aceia cari au lucrat și au suferit pentru întroducerea nouăi întocmiri, văzând rezultatele nule sau triste pentru cei mulți și năpăstuiți, nu învinuiau întocmirea politico-socială și instituțiile nouă, — pe cari le găseau drepte, bune, superioare și veșnic adevărate și, deci, oriunde aplicabile, — dar învinuiau pe oamenii cari au fost chemați să le aplice: «instituțiile sânt bune, oamenii sânt răi».
Și marele reprezentant al acestui fel de a vedea, C. A. Rosetti, a închis ochii amărît și plin de mustrare pentru foștii lui prieteni, cari au trădat revoluția dela 1848.
Însfârșit, alții — și cei mai mulți — optimiștii, demagogii, triumfătorii, aceia cari, mai ales, profitau depe urma nouăi stări de lucruri, negau pur și simplu evidența faptelor. Pentru ei nu era deloc adevărat că întocmirea nouă a rămas o formă
