a marilor proprietari spre a fi nevoiți să lucreze și moșiile acestora.[1]
Să vedem acuma situația ce s-a creat marii proprietăți prin împroprietărirea de la 1864.
Am zis că pământul care s-a dat țăranilor a fost neîndestulător pentru formarea unei mici proprietăți cât de puțin raționale. Așa e, 4 ha în mijlociu nu erau de ajuns pentru o familie țărănească, având în vedere primitiva cultură extensivă de atunci. Nu erau de ajuns, bineînțeles, pentru o gospodărie rațională și pentru un trai omenesc.
Țăranul de atunci însă, ca și cel de acuma dealtfel, avea cerințe foarte mici, era învățat să trăiască în mizerie. Ca să-și scoată existența mizerabilă obișnuită îi ajungeau 4 ha, ba și mai puțin ceva. Să nu uităm că atunci condițiile economice ale traiului țăranului erau incomparabil mai ușoare decât acuma. Drumurile de fier
- ↑ Ca să se vadă spiritul care a domnit la efectuarea împroprietăririlor, e interesant să mai cităm și următoarele din cartea d-lui Bibicescu: „Și să nu se uite aceasta, căci e semnificativ — cel dintâi care a contribuit cu puterea exemplului rău a fost statul; el — adică cei care în numele statului lucrau — a dat și pământuri rele, și pământuri lipsă: unora le-a dat mult mai târziu, după ce s-au tăiat pădurile și obligând pe săteni a le defrișa cu cheltuiala lor; ba încă unora nu li s-a dat deloc nici la 1864, nici de atunci încoace, așa că până azi, după un răstimp de peste 40 de ani, sunt încă țărani foști clăcași care nu-și au pământul. Și, lucru și mai curios, acei oameni n-au avut pământul, dar au plătit prețul lui, au plătit și plătesc chiar impozitul pământului, deși nu l-au avut, deși nu l-au muncit, deși folosul, presupusul folos pe care trebuia să-l aibă de pe urma pământului, niciodată n-a intrat în punga lor” (I. G. Bibicescu. În chestiunea, agrară, p. 31).
