goală și mincinoasă pentru massele poporului, ale cărui suferinți, departe de a scădea, ar mai fi și crescut; nu era adevărat că s’a creat un imens contrast între o formă civilizată occidentală și un fond tot așa de oriental ca altădată; nu era adevărat că se formase un abis între țara orașelor și a satelor de parcă ar fi fost două țări deosebite, abis care ducea la dezastroase rezultate morale, culturale și materiale. Și, ziceau ei, dacă sânt la noi unele neajunsuri, ele sânt rezultatul firesc al unor întocmiri ce nu s’au adaptat încă pedeplin împrejurărilor reale ale vieții, sânt neajunsuri trecătoare; în general vorbind însă, noi stăm mai bine decât oricine, la noi e mai multă dreptate și bunăstare decât aiurea, pentrucă «în România nimeni nu moare de foame», ca în alte țări cu o civilizație mai înaintată decât a noastră.
Din aceste trei curente de judecată, două au dispărut acum, cel puțin sub formă de curente sociale.
Primul e cel reacționar, care vedea tot răul în însăș întroducerea instituțiilor burgheze occidentale și ar fi dorit reîntoarcerea, parțială măcar, la instituțiile de altădată. Curentul acesta nu mai există. Să nu uităm că fracțiunea cea mai conservatoare e azi sub conducerea acelui grup doctrinar-conservator care, începând printr’o critică acerbă și nimicitoare a instituțiilor occidentale, a sfârșit nu numai prin a se împăca cu ele, dar prin a forma un partid special constituțional, având drept program tocmai cererea aplicării corecte a Constituției și a instituțiilor constituționale.
A dispărut acum și curentul optimist demagogic. Cu nimicirea acestuia s’a însărcinat în special 1907, tragicul 1907. Atâta bun a avut și acest
