întocmirea juridică și economică nu sunt prielnice, atunci alături de ele sau chiar împotriva lor societatea își creează altele, iar instrumentul cu care se făuresc este același de-a lungul istoriei: e lupta de clasă.
Care clase trebuiau să intre în această luptă se vede lămurit: în primul rând țărănimea mică proprietară de o parte și boierii mari proprietari de cealaltă; și tot așa de evidente erau și obiectul și subiectul acestei lupte.
De o parte era țărănimea, care căuta să fie lăsată în pace. ca din peticul ei de pământ, de multe ori inferior, să-și scoată subzistența sărăcăcioasă, chit că rămășița de vreme câtă i-ar mai rămâne s-o închirieze boierului pe bani gata.
De altă parte erau marii proprietari, care trebuiau să caute neapărat să capete îndărăt pe vechii lor iobagi; să capete îndărăt brațele de muncă pentru moșiile lor, brațe fără de care acele moșii deveneau nonvalori.
Acestea erau principalele clase în luptă.
Și rezultatul final al luptei era ușor de prevăzut, cu atât mai mult cu cât unul din luptători — marea proprietate — avea un aliat așa de puternic ca statul. Căci statul era cel mai mare proprietar al țării — avea milioane de pogoane — și deci interesele lui ca mare proprietar erau absolut identice cu ale marii proprietăți. Afară de asta, statul în bună parte era expresia însăși a marii proprietăți și prin faptul că marea proprietate era clasa cea mai bogată, și prin faptul că însăși Constituția, prin legea electorală, a dat statul în bună parte în mâinile acestei clase.
E adevărat că statul nu reprezenta numai