Pagină:Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia.djvu/63

mai prost și situat departe de casele lor, cei fără de drumuri și adăpători, trebuiau să ceară pământ de la proprietari și arendași. Apoi mai toți țăranii aveau nevoie de bani pentru biruri, oare începuseră să crească simțitor, pentru ratele răscumpărării clăcii și pentru alte necesități izvorâte din împrejurările noi; ,și cui aveau să se adreseze pentru bani decât iarăși proprietarilor și arendașilor? Aceștia, bineînțeles, dădeau bani țăranului, dar nu ca unui salariat — ceea ce, după cum vom vedea mai jos, ar fi fost preferabil pentru țăran —, ci ca unui învoit; și dădeau țăranului și pământ, însă nu conform relațiilor dintre marele proprietar și micul fermier, adică sub forma de arendare capitalistă pe termen lung — ceea ce ar fi presupus cu totul alte relații de producție —, ci sub formele iobăgiste ale dijmei, rușfeturilor și servituților de tot felul. Și astfel din primul moment au început să se restabilească vechile relații de producție iobăgiste. Recolta mizerabilă de la 1865 și groaznica secetă de la 1866 au putut numai să grăbească acest proces.<ref>„Recolta proastă din anul 1865, în care din pricina aplicării legii rurale se făcuse prea puține semănături, fu aproape cu desăvârșire distrusă de secetă în anul 1866; popușoii nu se făcură aproape deloc. Țăranii fură siliți să cumpere popușoi și, în lipsă de popușoi, orz, pentru hrana lor, de la proprietarii și arendașii care aveau producte vechi prin magazii și, deoarece nu aveau bani pentru a achita acele producte,