până la venirea lui Grigorie Ghica la tron, la 1823, iar negustorilor și familiilor lor nu le era iertat a umbla cu butca.
Iată ce se întâmplă într-o duminecă, după-prânz, în anul 1816: Doamna lui Caragea, stând la fereastră, vede o caleașcă nouă, cu o pereche de telegari frumoși, aduși din Viena; vizitiul era bine îmbrăcat, iar în caleașcă se aflau două jupânese, legate în durban cu calemcheriuri cu flori (tistimele de linon, prima calitate, care în limba turcească se numesc lucrate cu condeiu), peste fes roșiu, cu ciucuri de mătase, albaștri, numite ceftecaic (fiindcă aceste fesuri erau ieșite din fabrica turcească din Tunis, aveau forma de luntre, și de aceea în turcește se numeau ceftecaic).
Văzând Doamna că acele persoane necunoscute nu erau din clasele boierești, trimise repede după caleașcă pe baș-ciohodar, care le ajunge și le aduce în curtea palatului; acolo sunt cercetate și se află că sunt nevestele a doi cojocari dintre cei mai bogațiDedu și Ciochină; fură date jos din caleașcă, scoase pe poartă, așa îmbrăcate în malotele de atlas, și invitate, din porunca Doamnei, să se ducă acasă, să-și vază de casă și de copii. Caleașca cu caii s-a trimis la grajdurile domnești.
Aflând vodă de aceasta, a trimis poruncă la hatman ca să-i aducă pe acei doi negustori la curte; când i-a avut înainte-i, Caragea i-a întrebat:
— Ce sunteți voi, bre, baroni, prinți ori negustori cu capitalul vostru băgat în mărfuri ? Apoi, mâine, când vi se va trage polița din Viena sau din Moscova și nu veți avea să-i faceți față, o să vindeți oare caleașca și caii și hainele jupâneselor voastre, care au întrecut pe ale Doamnei mele, ca să vă plătiți datoriile ? Cât ați dat, bre, pe cai și pe caleașcă ?
Atunci, cojocarii, cerându-și iertăciune de la Domn, i-au spus așa: — Un negustor din Viena, fiindu-ne dator bani pe blăni, ne-a trimis această caleașcă, cu caii și hamurile, drept prețul a 10 pungi de bani (o pungă de bani avea 500 de lei, iar leul avea 10 parale), care fac 5000 de lei; suntem în mare lipsă de bani și am trimis jupânesele pe pod cu caleașca, că doar s-o găsi cineva din boieri ca s-o cumpere.
Caragea a poruncit ispravnicului de curte ca să le dea suma de 5000 de lei și a oprit caleașca și caii.
Atât era atunci de strictă cunoașterea lungului nasului și apărarea drepturilor ce se cuveneau altora.
Iată un obicei bun românesc, fiindcă veni vorba de dreptul altuia: Cel ce găsea, din întâmplare, o legătură de bani pe stradă, oricâți de mulți
