ca să iasă înaintea lui Tunsu, sosește dinspre Pitești o droșcă cu 6 cai de poștă, în care era un colonel rus, Gorovov, ginerele lui Băbeanu, având doi servitori ai lui pe capră. Trăsura dă să treacă podul de la Grozăvești, atunci, deodată, încep a se trage focuri de sub pod și căzăcimea călăreață, ocolind, la moment, trăsura pe pod, găsește în ea pe colonel sbierând și înjurând, iar pe unul din servitorii lui, împușcat. Focurile de sub pod încetează și căpitanul de cazaci, raportând strategia înscenată pentru prinderea lui Tunsu, a condus pe colonel până la grădina lui Procopie, unde sunt casele mari (care încă există astăzi în capul Podului de Pământ); acolo se aflau cei mai mulți boieri, generali, aghiotanți și doctori, așteptând prinderea lui Tunsu; dânșii au rămas extaziați la această tristă întâmplare.
În momentul împușcăturilor, căpitan Radu sosea cu Tunsu în dealul Cotrocenilor; aci, Tunsu, auzind acele împușcături la pod, a oprit căruța și zise lui Radu:
— Ce sunt pocnetele astea de pușcă, aici, aproape, în mahala ? Eu nu viu, finule, astă-seară și mă întorc îndărăt, lăsând Lăsata Secului pentru duminica viitoare, când vom lăsa sec de carne.
Căpitan Radu i-a răspuns:
— Aceste împușcături sunt ale mahalagiilor din Cărămidari, care se află cu familiile la masă și lasă sec de brânză. Dar, dacă vrei tu, rămâie și pe duminecă, că și atunci viu înaintea ta, să-ți mai spui ceva pentru fericirea noastră. Pe tine toți te caută spre Dealul ăl Mare, pe la hrămile viilor, și habar n-au în ce pădure vei merge, spre Vlașca sau Argeș.
Și-au luat noapte bună. Tunsu s-a întors spre Vlașca și căpitan Radu vine la pod la Grozăvești și aude de întâmplarea cu bietul polcovnicul Gorovov; pune calul pe fugă și vine la grădina lui Procopie, unde rămăsese numai aga cu oamenii lui; le-a povestit ceea ce vorbise cu Tunsu, asigurându-i că dumineca viitoare va fi prins.
Sosind acea duminecă, s-a băgat sub podul de la Grozăvești o companie întreagă din oștirea noastră, sub căpitanul Boboc, dându-i-se instrucțiunile cuvenite. împreună cu compania era și potera din județul Ilfov, cu polcovnicul ei, pitarul M. Cincu. Tunsu sosește la pod, seara, pe întuneric, tot în căruță cu Grozea și cu Udincă, masalagiul, unul din tâlharii cei mai răi, țigan de fel. Căpitan Radu, care era înainte, călare pe cal bălan, repezi calul în fugă pe pod și, în urmă, intrând pe pod căruța cu Tunsu, îi ies 30 de soldați înainte, de la capul podului, și încep să tragă focuri în ei. Tunsu și cu tovarășii se sperie, un cal de la căruță e
