în el cinci galbeni și-l dădu lui Stănică să-l bea în sănătatea cucoanelor, așa de mult i-a plăcut cântecul său.
Cucoana dlui Jianu, la anul 1864, mi-a dăruit o pereche de pistoale turcești, legate în arămuri sculptate și poleite cu aur, cum și un corn mare de cerb, cu doi craci, pentru păstrarea ierbei de pușcă, zicîndu-mi:
— Să le păstrezi bine, că astea sunt rămase de la bărbatul meu, viteazul meu Iăncuțu.
Fiindcă vorbim de Jianu, să vă arăt și osândile la care se osândeau haiducii după legile criminale, conform capriciilor orientale. Aceste legi barbare au ținut până în zilele domniei lui Caragea. Când acesta găsi legiuitori buni, anume: logofătul Nestor, căminarul Chiriac, logofătul Arghiropol și Ștefan Bălăceanu, le-a ordonat, ca sub un comitet de alți bărbați învățați, să facă alt cod al țării, atât după legiuirile romane, cât și după obiceiurile țării. Acest cod a fost numit Codul lui Caraga și multe din articolele lui se aplică chiar astăzi, când ne bucurăm de Codul francez. Asta arată cu câtă înțelepciune au lucrat acei boieri la acea lege, care, cu multă răbdare, s-a trimis de trei ori în Divanul Domnesc spre examinare și numai după trei rapoarte ale acestui Divan, abia s-a putut hotărî vodă Caragea să-l sancționeze. Fiindcă cele mai multe crime se făceau numai de străini, iar nu de opincarii români, s-au lăsat în acel cod a figura și câteva barbarii din cele trecute. Pe lângă pedeapsa cu moartea, care rămăsese în vigoare, se mai dădeau pedepse ca astea: gradul I — bătaia prin mijlocul stradelor. Vinovatul era dezbrăcat în pielea goală, până la brâu, și bătut cu nuiele pe două, trei sau mai multe strade de prin Capitală; de aci s-a născut vorba: „că l-a dat prin târg". Acei care se încercau a face răscoală erau sluțiți prin tăierea nasului.
Gradul II: țintuirea de cercelul urechei la colțul unei strade mai umblate; vinovatul stătea țintuit de dimineața până la apusul soarelui. Această pedeapsă se dădea acelor negustori ce înșelau lumea la cântărit sau falsificau alimentele de hrana zilnică, de întâia trebuință. Gradul III: închisoarea în pușcărie, pe timp mai îndelungat, pentru mofluzi; gradul IV: tăierea mâinilor de la încheieturi, pentru plastografi; gradul V: osândirea la ocne, pe timp mărginit sau pe viață; cei osândiți pe un timp mărginit mai erau scoși la lumina zilei din când în când, iar pe cei osândiți pe viață nu-i mai scoteau niciodată din fundul ocnii, unde lucrau, ca și cei dintâi, la tăierea sării.
La ocnă pe viață se osândeau omorâtorii de neveste, de amante, de rude de copii și alți omorâtori comuni,
