iar omorâtorii de părinți și ai mai multor oameni deodată erau osândiți, în cea mai mare parte, la punerea în țeapă și lăsarea cadavrelor lor, ca și pe spânzurați, trei zile în câmp, pe locul de executare, cu o hârtie pe piept, în care era scris numele mortului cu aceste cuvinte: „Cine va face ca mine, ca mine să pătimească".
Osândiții la pușcărie purtau butuc de lemn la picioare, făcut din două părți, scobit așa ca să intre piciorul și țintuite, împreună, cu cuie de lemn; cu butucele astea de picioare, pușcăriașii erau scoși la muncă, cu păzitori, de curățau podurile de ghețuri, noroaie; la alte munci private nu erau puși. În pușcărie stau ca într-o cazarmă, în odăi încăpătoare, de câte 50 indivizi. Odăile nu aveau paturi, ci pe jos erau așternute rogojini, pe marginea cărora pușcăriașii își lungeau picioarele îmbutucate. Era o odaie spațioasă pentru bolnavii mai ușor; acolo se afla un butuc mare, obștesc, lucrat din două grinzi mari de stejar, scobite cât intra piciorul; o grindă era așezată jos, și alta deasupra, iarăși scobită, servea drept capac. Bolnavii se așezau, seara, pe rogojină și băgau câte un picior în câte o gaură, apoi se lăsa bârna de deasupra, ca un capac, și i se punea lacăt la căpătâi. Cei rău bolnavi se trimeteau, sub pază, la spitalul Colțea, unde era santinelă compusă din 20 seimeni, ce se schimbau de la cazarmă în toate zilele, precum se face și astăzi schimbul santinelelor pe la diferite autorități.
Toate astea au durat până la anul 1823, când a venit Grigore Ghica domn.
Atunci, acest bun domn și părinte al țării desființă cu totul pedeapsa cu moartea, cu tăierea mâinilor, cu tăierea nasului; opri, de asemenea, întemnițarea faliților. Iată o anecdotă din acea vreme. Polcovnicul de poteră al județului Ilfov se întâlni cu niște tâlhari în pădurea Căldărușanilor, numită Vlăsia; luându-se cu ei la bătaie, i-a prins și, ca să-și arate bravura, a tăiat cu iataganul capul căpitanului de hoți; apoi își scrie pitacul (raportul) către marele spătar, înfipse căpățâna în sulița unui slujitor și-l trimise astfel în București, cu căpățâna în suliță, poruncindu-i să intre pe Podul Mogoșoaiei, să străbată podul și să o duc până la Spătărie.
Când a sosit slujitorul în curtea spătarului, i se luă căpățâna, care fu trimisă la o biserică pentru îngropare. Aflând despre asta, vodă a trimes, pe dată, doi arnăuți ca să aducă pe polcovni cui de poteră de unde îl vor găsi. Când l-au adus, i-a zis:
