se făcea miel fript în frigare de lemn, însă mielul nu se mai mânca fript până în ziua Paștelui sau a Sfântului George. Carnea de râmător se mânca friptă de toți țăranii; și la mesele orășenești era friptura de mușchi, bună, de limbă, și bucate de carne de porc cu varză. Vânaturile și porumbeii se făceau și ghiveciuri, amestecându-se carnea lor cu pește și cu diferite verdețuri; se făceau apoi gâscă cu varză și orez, și rațe coapte în tăvi bine spoite; numai bietul purcel nu se putea găti într-altfel decât fript în frigare de lemn. La mesele bunilor domni români se aduceau, pe tăvi mari, capre întregi, sălbatice, fripte. După-masă se mâncau, în general, toate poamele. La ivirea grecilor, s-au ivit: plăcintele, bogacile, halvalele, sarailiile, baclavalele și cadaifurile. Previziunea însă de traistă a călătorului sătean și a ciobanului nu era alta decât tot ce este mai plăcut și de sațiu: burzu de mămăligă este un cocoloș cât un pepenaș de cei mici, făcut cu brânză în mijloc, rotunjit în pumni și prăjit pe jeratic; unui om ajungeau câte trei burzuri pe zi. Blestematul domn fanariot Mavrogheni Nicolae a dat o masă boierilor țării noastre de pe acele vremuri nenorocite și, în bătaie de joc, a poruncit să li se pună mâncarea în străchini mari de pământ, dându-le câte o strachină mai mică, în loc de farfurie; le-a turnat ciorbă de terci cu mămăligă și, în loc de friptură, le-a dat burzuri fripte; felul de bucate era iahnie de cosac sărat, iar băutura le-a adus-o în sticle. Era vinul cel mai bun din pivnițile Mitropoliei, căci acolo se păstrau vinurile cele mai vechi. Între boierii măsași au adus și câțiva din românii salahori, care erau adunați cu carele pentru a căra pesmetul după oștirile turcești, puse sub comanda lui, cât a ținut războiul turco-austriac. Boierii, la masă, au mâncat numai din burzurile cu brânză. La această masă ședea și el, în cap, cu mitropolitul Cosma lângă el, și mâncă din aceleași burzuri. Pe la sfârșitul mesei, zărește, de departe, la masă un venerabil bătrân, cu barba albă, îmbrăcat, ca ceilalți săteni, în zechea albă; îl chemă lângă el și mitropolitul îl întrebă:
— De câți ani ești, bătrâne ?
— De 80 ani, Măria Ta, când m-am popit eram de 32 de ani.
— Ce ? Popă ești tu ?
— D-apoi ce să fiu, săracul de mine! Ne-au luat și pe noi în salahorie.
Și, pentru că era mitropolitul lângă vodă, acesta zice iar:
— Minți, bătrânule!
— Ba nu mint, Măria Ta, că e mare puterea
