— Ia-o, cucoane, și nu-mi mai da nici un ban, că doar știe ăla ce c ban?
— Nu, ia-l, găurește-l și i-l pune de gât.
Astfel, nenea ispravnicul plecă cu statuia zeiței Ceresa și, după ce isprăvi revizia județului, se întoarse acasă. Aci poruncește să i se aducă ibricul cu apă să o spele, după ce a spălat-o și a șters-o, văzu o crăpătură încingând mijlocul acelei statui și îndată cunoscu că se deschide. Chemă feciorul ca să o deschidă, căci era ruginită, și sucind feciorul cu putere de două, trei ori, căci nu era înșurupată (în timpul romanilor nu exista șurupul), ce se întâmplă? După ce se deschise acea statuie, începură să curgă dintr-însa vreo 40 antici, diferite pietre sculptate, de diferite fețe, și chiar rubine, smaralde și agate de deosebite mărimi. Astfel, nenea Coțofeanu dispunea acum, într-adevăr, de un corn de abundență. Își alese o piatră mai mare de rubin, ca să o dea să-i facă un inel, și începu a băga pietrele la loc, pe câte una, după cum încăpea fiecare.
Iată în ce chip era umplută statuia: cu anticile cel mai mici se umpleau picioarele, începând de jos, de la spațiile cele mai strâmte; apoi, treptat, se umpleau mâinile tot cu antici mici, iar în trup, până la gât, se puneau anticile cele mai mari. După asta, se îmbucau la mijloc amândouă părțile statuii. Notați, vă rog, bine, că acea statuie nu avea nici un postament, sta însă în picioare pe tălpile ei.
Când Coțofeanu însă a deschis statuia și a voit să o puie să stea pe masă, statuia cădea jos; aceasta din cauză că i se luase una din anticile dinăuntru, căci statuia și anticile erau cu asemenea artă potrivite, încât numai când se aflau toate pietrele la locul lor putea statuia să stea în picioare, fără postament, iar astfel, lipsind una, își pierdea numaidecât echilibrul.
Asupra ispravnicului puțin efect a făcut asta; piatra a dat-o la argintar, inelul i-a fost făcut și s-a fudulit cu el la toți prietenii lui, spuindu-le petrecania, arătându-le statuia, arătându-le anticile și dăruind și la vreo câteva cucoane mai multe din ele.
Slujbașii fanarioți o văzură și ei și, când veniră la București, spuseră ispravnicului de Curte și, pe dată ce află Vodă Caragea, trimise un om domnesc, cu doi ciohodari, și ridică pe nenea Coțofeanu de-l aduse în București, fără să-i spuie ce e pricina. Nenorocitul, bănuind acea urgie domnească, luase numai inelul cu el, ca să-l dăruiască la Curte și să scape cu atâta.
Sosind și înfățișându-se lui Caragea, acesta l-a întrebat: —
