otelului Șerban Vodă, din minutul ce văzuși că ard Bucureștii ?
— Nu mă mai judeca acum, cucoane Iancule, în astfel de vremuri, răspunse Hillel, că destul mă vor judeca mâine, când voi fi spânzurat.
A doua zi, în zori de zi, înțeleptul bancher Hillel Manuach, dimpreună cu Zerlendi, era pe treptele Palatului, așteptând să se scoboare Vodă ca să încalece, căci îl aștepta în curte toată suita sa, cu calul domnesc gata, ca să meargă să viziteze mahalalele pârjolite, toată noaptea, de acel foc.
Când s-a scoborât Vodă pe scară, îl întâmpinară acești doi vestiți bancheri și-i mulțumiră, urându-i mângâiere și ani fericiți, pentru că a ordonat de s-au scăpat toate stările cele mari ale zarafilor, bancherilor, lipscanilor și argintarilor, care erau grămădite în acel han, cu porțile îmbrăcate în fier și strejuite, pe dinăuntru, de mai mulți negustori înarmați. I-a spus, totdeodată, că nu este nici o iarbă de pușcă în pivnițele hanului, ci a fost nu? mai o scornire a lor, ca să scape hanul.
Vodă le-a zis atunci:
— Uitați-vă, o să vă arate ceva aghiotantul meu, beizadea Scarlat. Atunci, porunci lui beizadea Scarlat să le arate două mari pungi, una plină cu bani de aur, cealaltă plină cu bani de argint.
Vodă reluă și zise:
— Văzut-ai, ovreiule, cu ce mă duc să-mi plătesc păcatele ? Ei bine, vă rog și pe voi ca să mă imitați, să mângâiați și să ajutați pe cei în lipsă.
Vodă plecă cu suita și, ieșind pe lângă bisericile Sf. Vineri și Lucaci, le găsi pe amândouă neatinse de foc, ca prin minune, în vreme ce împrejurul lor era în tăciuni arzând încă. Vodă trecu prin mahalalele Udricani, Lucaci, Sf. Ștefan, Ceauș Radu, până la Obor, oprindu-se din stradă în stradă la cei ce se vedeau mai scăpătați și îi mângâia prin cuvinte blânde și prin dare de aur și argint.
M-am despărțit de suita lui Vodă la biserica Lucaci, de zidul căreia se vedeau rezemate trei cadavre prefăcute în tăciune: unul era al unui pompier, se cunoștea după cizmele soldățești. De acolo m-am dus la Stelea, unde am găsit pe vlădica grec Chesarie plângând pe soră-sa, arsă în bătătura casei unde locuia. Am mers la Foișorul de Foc, unde ardeau încă schelele cele mari ale Foișorului, care era de brad. Foișorul acesta era în răspântie, chiar pe locul unde este astăzi bazinul cu 4 cișmele, la colțul grădinii Sf. Gheorghe, căci acolo este vârful celui mai înalt deal al Bucureștilor,
