Golescu chemă pe stăpânul carului cu vin și îl întrebă cât să-i dea pe vadră, și el răspunse că 2 lei. Atunci, maiorul porunci de se chemă cârciumarul din sat cu ocaua și cu 3-4 oale într-un hârdău, el veni îndată, și se dădu fiecărui soldat câte o oca de vin. Apoi, pornirăm în marș forțat să trecem Dâmbovița, între satele Gălbinașii și Vasilații, unde erau poduri sătești; îndată ce trecurăm râul, luarăm iarăși, în marș forțat, spre Obilești, unde poposirăm în bătătura zapciului, d. Tretinescu, om foarte de omenie, bun român și, deși bătrân, iubitor de progres; îi cerurăm ca să ne cumpere câțiva berbeci, ca să facem fripturi batalionului, și un număr de pâini de la brutării, căci se aflau atunci la Obilești două brutării și trei simigerii; cererea noastră fu satisfăcută. Zapciul ne rugă să plătim numai berbecii și pâinea, iar vinul și câte un ciocan de rachiu, înaintea mesii, să le primim ca dar din parte-i, numai să ne silim a scăpa Brăila, portul nostru, de prada iabangiilor, că asta va fi onoarea oștirei noastre românești. La moment, opt berbeci fură aduși și cinci sute de pâini, iar covrigii și simigii fură ridicați cu coșurile și plătiți simigiului tot de Tretinescu. Până una alta, bătrânul și bunul român ne conduse pe noi, ofițerii, într-un salon spațios al școalei micului orășel brâncovenesc, Obilești, unde găsirăm întinsă o masă destul de încărcată și cu vinuri alese, cum și câte o țuică din Podgoria. Începu atunci corpul ofițeresc, compus din maiorul R.Golescu și 15 ofițeri ai batalionului, să mănânce tot de pe masă; numai șervetele și tăierile au scăpat de groaznicul nostru apetit, pricinuit de oboseală și de botezul cu fulgere, ce suferiserăm toată noaptea.
De aci, de la orele nouă, duminecă, pornirăm în marș dublu forțat și, la unu după-prânz, sosirăm în monastirea Slobozia lui Ianache, trecând podul Ialomiții pe vase. Umplurăm curtea spațioasă a monastirei cu batalionul nostru; pe acolo nu plouase, puștile s-au format în piramide și batalionul tot s-a trântit pe iarbă verde; soldații dormiră unul pe picioarele altuia, iar noi, ofițerii, furăm primiți de către arhimandritul Gavril, năstavnicul mănăstirii, grec de origină, însă foarte românit, și foarte bogat.
El ne dete un prânz splendid; masa era încărcată de cele mai alese lucruri de băcănie aduse din Brăila, de fripturi de păsări și de miei, precum și de mai multe feluri de vinuri, de Brăila, Chipriotic, de Malaga și Bordouri. Abia se pusese și el cu noi la masă, când ne spuse să ne silim să scăpăm Brăila, că e în flăcări. Această veste mincinoasă ne-o dădu, fiindcă era și el mare proprietar în orașul Brăila; avea mai multe stabilimente și magazii la port. Pentru soldați a pus de s-a tăiat un bou,
