înțeleptul maior Nicu Manu s-a coborât, duminecă, la portul Dunării, cu 200 de soldați de linie și 60 soldați croitori, ce se aflau la magaziile regimentului, și așteaptă, cu front deschis, sosirea insurgenților, cari erau în număr de peste 600 de mercenari, bine înarmați și pregătiți în spațiosul han al lui Ceacâru. Scopul insurgenților era să vină la Dunăre, să se pună într-un vas mare, vechi, hodorogit, numit ceam, pe care îl cumpăraseră de la un vameș și care, mai înainte, slujise la cărarea lemnelor și cărbunilor de la Măcin, și să treacă dincolo, la Ghecetul turcesc. În zadar polițaiul s-a dus la ei la han și le-a făcut cunoscut să nu se coboare la Dunăre, că acolo e hotarul țării, că fără pașaport nu poate trece nimenea fără a călca legea strejuirii, și că vor fi atacați de garnizoana Brăilii; în zadar i-a rugat să fie înțelepți, să nu provoace vărsare de sânge; nu a fost ascultat nici de amicii lui, care se aflau între insurgenți. Dânșii i-au răspuns:
— Noi nu datorăm nimănui, în oraș, nici o para, orice am târguit de prin târg am plătit tot, trecem să răzbunăm sângele vărsat al fraților noștri bulgari; nimenea nu are să ne oprească de la acest fapt frățesc.
Și astfel porniră din hanul lui Ceacâru, care este în strada București, cu un steag lung, într-o prăjină, având pe el pe Mântuitorul răstignit, cu 4 timbane mici și cu 4 cimpoaie. Sosind la port, lângă ceam, se apucară să-și potrivească lopețile și vâslele și să poată porni. Nu trebuie să uit a spune că, deosebit de armata noastră, la Ghecetul turcesc de peste Dunăre îi așteptau peste două mii de locuitori turci, călări și înarmați, care puteau să-i facă praf sau să-i înece pe toți în Dunăre, până a nu ieși din ceam. Înțeleptul maior N. Manu, stând înaintea frontului, trimise pe Pană Țăndărică, pe locțiitorul prefectului, R. Rusescu, și pe președintele municipalității, răposatul Dumitrache Divani, ca să înduplece pe capii lor să se întoarcă îndărăt și să amâne această întreprindere, căci s-a scris în București, chiar Măriei Sale, lui Vodă, de a le libera un pașaport pentru toți; atunci vor putea trece în tihnă Dunărea. Ei însă, fără să fie beți, nu s-au învoit la aceste propuneri și au răspuns:
— De va da oștirea cu armele, vom ști și noi a răspunde tot cu arme.
Întorcându-se la Manu acea deputațiune, insurgenții au început a se sui în vas. Manu ordonă încărcarea puștilor, ceea ce pe atunci se făcea cu mare zgomot, din cauza vergelelor, ordonă apoi feldvebe<l>ului Companiei a VI-a, din Regimentul al II-lea, ca să facă somațiile. Feldvebe<l>ul începu să strige:
— Ascultați, creștini
