prinse caii la sanie, ca să vină la colonel, luând și pe vahmaisterul cu sine; plecară, după o zăbavă poate de un ceas, însă, în momentul când opriseră sania în curtea colonelului Engel, se pomeniră, chiar la treptele scării ce ducea spre intrarea locuinței, că încep vreo 5-6 inși greci cu fustanele a-i ciocârti, atât pe Petrăchescu, cât și pe vahmistrul, cu iataganele lor, socotind că e colonelul nostru, care va fi venind de la cazarmă; unul din ei trase un foc de pistol în capul lui Petrăchescu și-l doborî jos; vahmistrul se apără cu sabia; vizitiul sări de pe capră și caii, speriindu-se, azvârleau din picioare.
Colonelul ieși în antreu, slugile îi spuseră că e călcat de hoți și că s-a făcut moarte de om în curte. Colonelul nu era singur, se afla acolo cumnată-său, căpitan Greceanu, ce venise de afară în ziua aceea; au stins pe dată lumânările și s-au pus unul în dreapta și altul în stânga la ușa de la antreu, cu scop ca, pe dată ce va intra cineva pe ușă, să înfigă săbiile în el și astfel să urmeze cu toți care vor intra. Asasinii, socotind că au omorât pe colonelul, nu s-au mai urcat sus pe treptele intrării, ci au pornit să dispară din curte. În acele momente, eu și un ofițer din companie, Mihail Podeanu, ne aflam în vecinătatea colonelului, la cancelaria regimentului, în odaia aghiotantului său, locotenentul Cost. Conțescu; pe dată ce auzirăm detunătura pistolului în curte, la colonelul, am trimis acolo pe Podeanu cu trei soldați ce se aflau de strajă la Steagul batalionului, ce se ținea la cancelarie, rămânând la Steag numai un soldat înarmat și alți doi soldați servitori ai aghiotantului. Eu am plecat, totdeodată, în fuga mare, la cazarmă, spre a da alarma. Locotenentul Podeanu s-a întâlnit la poarta colonelului cu arnăuții, și aceștia s-au apucat îndată de luptă cu acei trei soldați, unul din arnăuți lovește cu iataganul în cap pe Podeanu, care și cade jos; apoi se întoarce spre ceilalți trei soldați, din care doboară pe unul, tăindu-i mâna. Văzând că ceilalți doi soldați, ce stau în depărtare, își încarcă puștile, au luat-o la fugă și s-au făcut nevăzuți.
Acestea toate se petreceau la lumina felinarului de la poarta colonelului.
Acesta ordonă, numaidecât, slugilor sale de i-au pus caii la sanie și plecă spre cazarmă, împreună cu cumnatul său, căpitan N. Greceanu; s-au întâlnit cu ceata asasinilor prin mijlocul unei strade ce cotea spre cazarmă, a ordonat vizitiului soldat și au dat în fuga cailor cea mai mare goană peste ceata lor prin întuneric. La puțina lumină ce dădeau felinarele de stradă cu câte o lumânare de seu și până să sosească colonelul la cazarmă,
