căci era să se facă o revoluție, sub pretext că ce are sultanul să stea de vorbă cu ghiaurii.
Voiesc să amintesc, după toate evenimentele acestea, petrecute până la 1856, despre doi domni români cari au fost dintre cei mai buni și mai învățați. După frumoasa și părinteasca domnie a lui Grigorie Vodă Ghica, a căruia viață am arătat-o mai sus, precum și după preșidenția lui P. Dmitrievici Kiseleff, venind la domnie Alex. Vodă Ghica, fost mai înainte spătar, fiind numit atât de Sublima Poartă, cât și de Curtea Rusiei, protectoare atunci a țărilor, el a domnit într-adevăr cu sentimente de bun român, însă nu era iubit de popor, căci îl compromiteau boierii ce-l înconjurau și din care unii erau de partidă rusă, alții de partidă turcă. Cei dintâi făceau cum le dictau protectorii lor, cei de al doilea stricau tot ce organizau cei dintâi, astfel că țara suferea destul și se pregăteau diferite comploturi contra domnului, de a-l da jos de pe tron.
Capii acestor partide erau Iancu Câmpineanu, d-o parte, și Manolache Băleanu, de altă parte. Într-o zi, Domnul se simți de tot nenorocit, mai cu seamă că-i spusese și marele aga, care era Manolache Florescu, că să nu mai iasă pe jos pe strade, după cum obișnuia totdeauna de ieșea cu bastonașul în mână, până ce nu va descoperi aga un complot, despre care i se raportase, și care avea de scop împușcarea Domnului. Atunci, el, care iubea așa de mult pe români și fiind convins că nimeni nu se va găsi să atenteze la viața sa, a ieșit chiar în acea zi, pe jos, cu bastonașul în mână, fără a lua pe aghiotantul său, nici vreo ordonanță după el. A plecat, îmbrăcat civil, de la palatul său, unde este astăzi Prefectura de Ilfov, și traversând strada astăzi numită Carol I, trecu pe la Curtea Veche, pe Podul Beilicului și merse până sus la Jignita, unde este astăzi palatul Ambasadei Italiene și unde locuia generalul și fost al său cumnat N. Mavru. A intrat în cabinetul lui N. Mavru, s-a trântit pe canapea și a cerut! să i se aducă o dulceață și apă. Văzându-l Mavru foarte emoționat, l-a întrebat:
— Ce, ai ostenit, Măria Ta, de nu ești astâmpărat ? Vodă îi răspunse:
— Nu, scumpul meu Nicolache, dar am ieșit din casă singur, fără nimenea după mine, ca să mă omoare orășenii mei, între care m-am născut!
Mavru, văzându-l cu ochii umflați de lacrămi, a luat apă de Colonia și
