rică.
Casele lui Costache Cantacuzino și a<le> lui Scarlat Bărcănescu erau ajutoare săracilor și mângâierea asupriților, care găseau acolo și mijloace la domn de a li se da slujbe. Casa lui Iancu Manu, mai cu osebire a regretatei de toată lumea bucureșteană răposata cucoana Anicuța, muma actualului general Gh. Manu, a fost singura care își deschidea saloanele pentru toți artiștii ce vizitau orașul nostru; doctori noi veniți, profesori, erudiți, pictori și muzicanți se întreceau a veni în saloanele acelea și la masa cucoanei Anicuța, care era și muma și protectoarea tuturor săracilor.
Răposata cucoana văduva logofătului mare Mihalache Manu și sora marelui logofăt Teodor Văcărescu era una din apărătoarele nenorociților și persecutaților; dacă punea caii la careta ei, nu era de a merge la vreo petrecere, ci avea a merge să vadă pe Măria Sa, Vodă, sau pe mitropolitul, spre a-i ruga să dea vreo slujbă cuiva sau să ierte pe cineva de greșelile lui; ajuta cu deosebire pe scăpătații cu familii grele și adesea chiar din averea ei făcea pensii văduvelor scăpătate și fetelor orfane, fie-i țărâna ușoară, căci astăzi nu mai este între noi. Ea a fost muma lui Iancu Manu.
Tot așa era și cucoana Catinca, a banului Dim. Ghica, muma a doi domni, Grigore Vodă și Alecu Vodă Ghica, precumși la Craiova răposata cucoana Catinca, a vornicului Dim. Bibescu, muma iarăși a doi domni, Barbu Știrbei și George Bibescu; aceasta din urmă era tot sora lui Teodor Văcărescu, unul din cei mai bogați și onorabili boieri ai țării. Această mare cucoană era protectoarea tuturor săracilor din 5 județe ale Olteniei.
Nu pot a nu arăta aici și pe mitropoliții cei mai milostivi ce au fost pe tronul archiepiscopal al României. Din vechime erau mitropoliții Filaret, Dositei, Dionisie Lupu, cel ce aduna pe vreme de iarnă diferite păsărele și le punea între geamurile ferestrelor lui, hrănindu-le pe vremea de iarnă, până în minutul când se făcea S-ta înviere și se cânta Christos a înviat. Atunci geamurile de dinafară ale ferestrelor saloanelor sale se deschideau și zburau acele sute de păsărele, de mergeau prin pomi, ca să guste din muguri. Tot așa de milostiv era și preacuviosul mitropolit Grigorie, respectatul și iubitul de toți românii.
Acești mitropoliți nu numai că erau cei mai mari patrioți, dar jignițile lor erau deschise la toți săracii și scrinurile lor erau casieria celor scăpătați; pentru Biserică și pentru Patrie își puneau adeseori sufletul și cariera lor în cel mai mare pericol la diferite evenimente, întocmai ca păstorul cel bun pentru turma lui.
