Pagină:Dimitrie Papazoglu - Istoria fondărei orașului București.djvu/192

Această pagină nu a fost verificată

până aci în Capitală; se curăța, se măcina, să prețuiau târâțele, chiria prăvăliei, cantitatea lemnelor la încălzitul a două cuptoare, simbria lucrătorilor, sarea, prețul cumpărătoarei grâului, transportul grâului și hrana vitelor, lăsându-pe ca profit brutarului și măcelarului câte două parale de jimblă și câte patru parale la ocaua de carne, astfel din două cuptoare, cu zi cu noapte, a una mie pâini de cuptor, rămânea brutarului, profit net, 4 000 parale, care fac 100 lei pe zi.

Hotărându-se în chipul acesta prețul pâinii, cel ce se abătea de la prețul stipulat de către Comisia de cișniu, sau da lipsă la cântăreala pâinii de o ocă, în cap, era pedepsit cu luarea mărfii. În vechime, până la Regulamentul din 1830, se țintuiau brutarii de zgârciul urechei, la ușa prăvăliei, pentru o zi întreagă, și i se jefuia pâinea lipsă, care se împărțea la săraci sau se trimitea arestaților la pușcărie; de la Regulament încoace, nu se mai țintuiau brutarii, ci se amendau numai cu hrăpirea pâinei. S-a văzut Grigorie Vodă Ghica călcând singur prăvăliile brutarilor celor mari, având cântarul (tereziile) cu el, în caleașcă, și vai brutarului aceluia ce îndrăznea să-și bată joc de public. De aceea, de la 1809 până la 1820 s-a vândut pâinea cu 8 parale ocaua și carnea 12 parale, de la 1820 până la 1830, 12 parale pâinea și 16 parale carnea, și, treptat, urcându-se, n-au trecut niciodată aceste două alimente, de a întâia trebuință a poporului, peste maximum de 25 de parale jimbla și 20 parale pâinea, iar carnea peste 50 parale maximum și 40 parale minimum. Iată dar folosul ce aducea cișniu și lipsa ce se aduce la toți săracii, acum, când comerțul acestor două articole s-a lăsat a fi liber.

Așadar, să ne întoarcem la deputațiunea brutarului trimisă de corporație (isnaf) la vornicul Teodor Văcărescu. Vornicul le răspunse:

— Nu pot, creștinilor, să asupresc poporul și să las să vindeți pâinea cum vreți, că e o nedreptate și ne bate D-zeu.

Deși Văcărescu era de un temperament foarte iute, așa că i se zicea Văcărescu Furtună, totuși în momentele acelea, aflându-se numai în libadee, cu fesciorul în cap, răspunse foarte blând; însă când văzu pe unul din brutari că îi mai repetă, cerându-i favoarea și scoțând din sân punga cu galbeni, pe care o puse pe masă, se repede atunci moș Tudorache ca un fulger, ia punga de gură și începe să plesnească pe toți brutarii pe piept, pe umeri, pe obraji, pe capete și spinare, strigând:

— Hoților și tâlharilor!

Brutarii deschiseră ușa și o luară la fugă pe scară, iar Furtună Văcărescu, vornic mare, azvârli punga după ei din capul scării. Trimise