împodobite cu beteală pe cap și, plimbându-se de colo până colo, spuneau plângerile lui Lazăr (aluziune la surorile lui Lazăr, care au rugat pe Domnul ca să învieze pe fratele lor). Paparudele se făceau la vreme de secetă: umblau fetele mici pe la locuitorii din comune, acoperite pe cap și pe corp cu frunze de bozii, conduse de o babă, care le cânta, bătând din palme: „Ha! Mărio, ha!", iar locuitorii turnau doniți de apă pe capul lor. Acest obicei mai este practicat azi numai de țigănci (aluziune la vestaline, care la templele lor făceau asemenea rugăciuni la vreme de secetă, bătând din mâini și strigând numele cerești).
încă o simplitate a românilor moșneni de pe vârfurile munților, unde își au cătunele din moși-strămoși; dânșii nu cunoșteau, odinioară, nici morile din poalele munților; măcinau porumbul sau la făcaie de pe pâraie, sau la râșniță de piatră, ducând bucatele în saci, pe cai munteni. Unul din ei, când a văzut roate de car, din întâmplare, căci fusese luat salahor în vremea invaziunilor, a rămas extaziat, scărpinându-se în cap.
Eu m-am întâlnit cu unul din satul Voineasa, sau Malaia, din județul Vâlcea, la anul 1827; el era în etate de 70 de ani și mă întreabă:
— Cine e vodă ăla, de-i tot dăm birul domnesc ? Eu-i spusei:
— Om ca toți oamenii, îl aleg boierii noștri după neam și după voinicie.
îmi răspunde:
— O fi, domnule, voinic și mai presus decât boierii ceilalți, căci am auzit că are picioare lungi de pășește din plasă în plasă și trimite din vale plăiașul de ne ia birul; am auzit că are ochi cât roata plugului, are mâini de le poate întinde din județ în județ; dar Urechile cât i-or fi oare de mări, ca să auză el tot ce se vorbește în țară ?
— Nu, moșule dragă, v-a mințit cine va spus așa. El este om ca toți oamenii, dar e cu mai multă învățătură și cu mai multă bărbăție decât noi, iar boierii îi încredințează îngrijirea țării.
El mi-a răspuns:
— Că așa o fi, domnule, noi suntem oameni proști, că nici roata carului nu o cunoșteam până n-am văzut-o la moara din vale, când se căra porumbul la coș cu doi boi înjugați, că nici jugul nu-l știam; noi ne slujim aici numai cu cai.
L-am mai întrebat:
— Când vă bolnăviți, cu ce leacuri vă căutați ?
— Noi avem aceste leacuri, îmi zise: boalele de înăuntru și cele dle dinafară le tămăduim cu unt de terebentin, pe care tot omul trebuie să-
