din mâini asupra tocmelei, până ce se învoiau. Acest obicei s-a păstrat până acum în poporul românesc cel de jos, pentru orice cumpărare și vânzare, cu deosebire în bătătura crămii viilor. Dovadă despre aceasta avem și localități în țară cu numirea de Valea Cârciunovului (aceasta e la Târgu Dealului, în poalele viilor, lângă Pitești), precum și la Cârcea (în valea viilor Craiovenilor, drumul Caracal).
Este locul acum să mai vorbesc de invaziunile armatelor vecinilor noștri: ruse, austriace și turce. Pe toate aceste armate au știut părinții și moșii noștri cei ospitalieri cum să le primească și în ce prietenie să trăiască cu ele, ba încă ofițerilor din armata rusească, coreligionara noastră, le-au dat și fetele lor de soții, nu mai puțin însă și generalii de căpetenie ai acestor armate, prin înțelepciunea lor, au știut a face pe subordonații lor să petreacă în armonie cu locuitorii orașului nostru.
Am văzut pedepsindu-se cu asprime un ostaș turc, care a îndrăznit să atenteze la onoarea unui negustor tot turc; am văzut făcându-se cele mai mari milostenii familiilor sărace din oraș. Mai adesea armatele erau găzduite pe la hanuri, căci hanurile pentru aceasta au fost făcute de către domnii noștri, în diferite părți ale Bucureștilor; rareori soldații ruși au fost încartiruiți pe la casele locuitorilor, și atunci dânșii s-au purtat cu omenie și cu frăție. S-a văzut blândețea rușilor prin venirea la bisericile noastre, prin facerea de bine la săracii noștri și chiar prin înrudirea cu noi. Prețul aprovizionărilor lor și ale vitelor lor era plătit la timp, fără nici o cârcotă, ba încă oștirea dădea săracilor, pe unde erau cartiruiți, de mâncare din mica lor porțiune. Ceva mai mult, soldații de rând, ce erau cartiruiți pe la locuitorii cu avere, munceau la trebuințele acestora pe o mică cinste ce li se făcea.
Din partea armatelor austriece, care au fost numai trecătoare prin oraș (1784), sub prințul Coburg, și (1854), sub contele Coronini, locuitorii s-au folosit cu frumoase învățături de arhitecturi prin inginerii lor; atunci s-a făcut întâiul plan al Capitalei și s-au lucrat hartele topografice și geografice ale întregii țări, ba încă bravul general comandant, contele Coronini, a ordonat de s-au tipărit broșuri cu vederea frumoasei biserici a lui Neagoe Vodă și cu amănunte despre părțile ei sculpturate, atât în limba germană, cât și în cea franceză. Din broșurile aste s-au trimis și la Viena, împăratului, Statului Major și academiilor austriace. Faptul acesta nu puțină onoare a adus țării noastre și monumentelor noastre.
Este locul iarăși să arăt consulii rusești care au rezidat în București mai înainte, tinerii români ce au îmbrățoșat armele rusești, cum și fetele de boieri ce s-au căsătorit cu ruși.
Consulii rusești au fost: Pini, Kotzebue, Dașkov, baron Riickman, Halcinski, baron Offenberg, principele Uruzov, căminarul Hitrovo și, astăzi, 1891, d. Fonton. Iar secretari intimi ai lor au fost: Domnantu, Catov, Dabija, Iacobson, Pirgu.
Tinerii care s-au înrolat în armata rusă, de la 1808 până la 1830, au fost: Constantin Herescu-Năsturel, fiul cucoanii Anichii Hereschii, devenit ban mare și șef al Oștirii Românești; Manolache Filipescu, fiul lui baș-boier Iordache Filipescu; Dim. Ghica, fiul lui Grigorie Vodă Ghica; maior Sc. Crețulescu, primit căpitan de cavalerie; colonel Arion, fiul clucerului Ienache Arion; I. Odobescu (1808); Mih. Giovanu; Brătășanu; Cost. Polizache; George (Dadu) Filipescu, fiul lui baș-boier Filipescu; fiul generalului civil Mavru.
Fete măritate după ruși au fost: fiica Dudescului a luat pe căpitanul de cavalerie Muller; cucoana Profirița, fiica banului D. Chica, a luat pe căpitanul Blaremberg; fiica vornicului M. Ghica (numită și Dora d'Istria) a luat pe prințul Masalski; fiica lui Costache Filipescu a luat pe generalul Laptef; fiica lui Const. Ghica a luat pe prințul Trubeskoi; fiica medelnicerului Greceanu a luat pe căpitanul Cuciturov; fiica Luxandrei Văcăreschii a luat pe prințul Pancration; fiica lui T. Văcărescu a luat pe baronul Ischil, ofițer de
