iar curățirea podurilor centrale, a șoselelor și a stradelor se făcea de către scutelnici, cari erau apărați de dăjdii.
Cu mare severitate era poprit a se aduce în oraș materii sau articole incendiatoare, precum: buți cu păcură și fânuri. Buțile cu păcură se puteau păstra numai în curtea Pușcăriei, unde lucrau masalagii țigani la topurile de zdrențe pentru masalale; masalagii erau trimiși, seara, în curțile boierilor ce ocupau slujbe, ca să alerge noaptea cu masalaua în spinare înainte butcilor sau caleștilor, când mergeau boierii de la unul la altul, noaptea.
Topurile de masala se dădeau cu număr, după gradele boierilor. Deși masalagii erau robi boierești, aveau și lefuri; ziua adunau zdrențele azvârlite prin oraș și le pregăteau cu păcură, în curtea Pușcăriei, ca să le înfigă în grila de fier din vârful masalalei.
Paiele și fânul se puteau pune în podul grajdurilor. Gunoaiele toate era sever poprit a se lepăda în Dâmbovița, sub mare răspundere; era apoi legea arderii tutulor hainelor și a așternuturilor ce rămâneau de la acei ce mureau de oftică, iar nu ca astăzi, când se lasă liberă vânzarea lor pe la hala de haine vechi. Ordine severe erau încă date tutulor proprietarilor din oraș de a-și curăța omizile de prin pomii grădinilor lor. Într-o vară, au văzut bucureștenii, precum și eu, un lucru cu totul rar: casele clucerului Chiriac, ce erau la spatele grădinii banului Dim. Ghica, pe locul unde este astăzi Prefectura de Ilfov, pline de omizi și pe dinăuntrul odăilor și pe pereții din afară, astfel că nu mai semănau a case, ci a un cuib colosal de omizi care viermuiau.
Tot Bucureștii alergă să vază acest fenomen, această șiră de omizi; pompierii (tulumbagii) au ocolit casa și cu tulumbele lor azvârleau apă pe pereții din afară și prin odăi, pe ferestrele deschise, întocmai ca la un incendiu; două zile a ținut curățitul acestor case de omizi. Locuitorii Capitalei aveau mare credință că D-zeu a trimis această urgie asupra casei lui clucerul Chiriac, fiindcă el funcționa la Logofeția Dreptății și făcea mari jafuri celor împricinați.
Aceste omizi au fost aduse de vânt din marea grădină a lui Ghica, tocmai pe locul unde a fost palatul familiei Ghiculeștilor, astăzi Prefectura județului Ilfov, cum zisei.
Asemenea era strașnic poprit slobozirea focurilor de arme în oraș, nu ca astăzi, când se tolerează, prin mahalale, sărbătorirea prin focuri de arme a Lăsatului de Sec, a Paștelui,
