Totdeauna, am avut dorința ca să arăt compatrioților mei descoperirile ce am putut face prin țară în privința monumentelor ei istorice, de aceea și-acum viu a arăta cele ce am putut descoperi prin trei vechi reședințe ale României: Câmpulung, Curtea de Argeș și Târgoviște.
- Loct. colonel D. Papazoglu (Slătineanu).
- Anul 1874.
Trista stare în care am găsit monumentele strămoșilor noștri, în anul acesta, 1874, este vrednică de jale!!
încep dar cu întâia reședință a lui Radu Negru Basarab: Câmpulung. Nu se mai vede nici un monument strămoșesc! Un balcon mai arăta vizitatorilor că zidurile pe care era înfipt datează de la Negru Vodă, și acelea, împreună cu zidurile ce ocolesc Mănăstirea Domnească au dispărut! Marca primitivă a țării, vulturul cu crucea în plisc, văzută pe o mare lespede de piatră, ce era înfiptă în frontispiciul porții domnești, și aceea se află prăvălită de râpa pietrișului, lângă o cișmea părăsită și desfigurată de loviturile pietrelor, încât abia se poate descifra vreo două reliefuri de capete de lei; mai există, într-un zid, în rândul clopotniței, ce stă gata a cădea și a se răpune, vechea cruce de piatră, monument pe care s-află sculptat hrisovul lui Negru Vodă, sau vechile privilegii ale Câmpulungului, și p-aceea am găsit-o trântită într-o curte a unui particular, la poarta căruia se mai vede o altă cruce, înfiptă în zid, fără a se putea descifra, din cauza rupturilor și maltratărilor comise de trecători. Alt nu mai am să vă arăt din Câmpulung, prima reședință a României, decât ceea ce mi-au spus și mie unii, alții că mai există în Primărie hrisovul lui Radu Negru; tot ce pot să vă mai spun este că se află și o piatră mormântală, peste care stă Sfânta Masă a Bisericii Catolice, și care este înconjurată cu mai multe litere sculptate, latine..., pe care am copiat-o în albumul meu; acea piatră