Mănăstirea Crețulescu a fost ridicată de vechea și nobila familie a Crețuleștilor, care au înzestrat-o cu mai multe domenii și prăvălii, din venitul cărora s-au dat și se dau încă ajutoare scăpătatelor văduve ale familiilor boierești și chiar văduvelor din familiile poporului. Sfânta biserică se ținea și se ține încă în cea mai mare podoabă, având preoți, diacon, dascăl și cântăreț, aleși și cu salar îndestulător. Onorabilul domn M. Crețulescu, fost ministru, senator și ambasador, descendinte al nobilei familii Crețulescu, împreună cu vărul său, descendinte al lui Emanoil Crețulescu, administrează, cu tot zelul, averea acestui sfânt stabiliment.
Pe locul unde astăzi se află Grădina Episcopiei și Ateneul a fost biserică mare, metoh al Episcopiei Râmnicului Vâlcei, cu curte mare, cu palate episcopale, înconjurate cu mai multe caseși împrejmuită cu zid. Într-una din aceste case a locuit Grigore Vodă Ghica, până la anul 1821, când fugiră boierii la Brașov.
În acest metoh al Episcopiei Râmnicului a fost tras și prințul de Coburg, cu Statul său Major, la venirea nemților cu coadă (căci toată oștirea purta coadă), la 1785, când fu biruită oștirea turcească. Atunci fugi Mavrogheni peste Dunăre și România fu ocupată de oștirea austriacă, în alianță cu cea rusească. Chemând prințul de Coburg pe răposatul părintele meu, Andrei Papazoglu-Slătineanu, care era director de vistierie la Mavrogheni, i-a cerut situația financiară a țării; prințul sărutându-l pe frunte, tatăl meu a sărutat steaua ce purta la piept.
În curtea acestui metoh de episcopie s-a sfințit întâiul drapel al Oștirii Românești, la anul 1830, decembrie în 6, când s-a prezentat boierilor pentru prima oară roata (compania) întâi din polcul (regimentul) întâi, adusă din Craiova, ca model de oștire regulată a Țării Românești. Această companie, de două sute patruzeci de oameni, a fost comandată de praporcic (sublocotenent) Grigorie Lăcusteanu, devenit în urmă colonel. În această companie mă aflam și eu în front, ca iuncăr (cadet, sergent mobil). Sfințirea drapelului s-a făcut față cu toată boierimea țării și cu toți deputații Camerei Legiuitoare (Obșteasca Adunare), căci era deschisă.
După ce făcurăm mișcarea armelor, locțiitorul de mitropolit, episcopul Râmnicului, Neofit, împreună cu episcopul Buzăului, Chesarie, și cu episcopul Argeșului, Ilarion, au binecuvântat oștirea și au botezat cu apă sfințită tot frontul roții [companiei]. Boierii, plini de bucurie, față cu generalul Kiseleff și cu ceilalți ofițeri ruși, ne-au îmbrățișat și ne-au sărutat, urându-ne ani norociți și povățuindu-ne a ne iubi unul pe altul și a fi credincioși drapelului.
