de la fereastră, zăvorește-ți ușile și să nu ieși la nici un zgomot, nici să-deschizi ușile la cineva, căci poate vei fi având și tu vreun dușman printre ai noștri.
„La aceste vorbe, trecură fiori prin sângele meu — povestea vistierul — și sărutând mâna pașei, mă întorsei în salon. Când să mă duc spre ușa galeriei care ducea la scări, văzui pe ferestrele salonului, de-a lungul uliței Ișlicarilor, venind o ceată mare de călări, care erau strălucitul cortegiu al lui Bimbașa Sava și căpitanilor săi.
Ajungând în capul scării, un baș-buluc bașa de delii mă oprește și-mi zice: « Nu e vreme, brei Mihai, să te duci acum în curte ». Eu i-am răspuns că pașa m-a trimis până jos, să-i aduc ceva. Ieșii pe ușă în galeria care era cu geamlâcuri și zării porțile închizându-se, căci Bimbașa Sava, cu căpitanii Ghencea, Mihale și cu ceata lui de arnăuți intraseră deja în curte; îi văzui descălicând și pornind, câte trei, să urce scara; în capul scării, jos, mă aflai față în față cu ei și m-am dat în lături ca să le fac loc. Bimbașa mă întrebă: « Ce faci, nene Mihai? Pașa ce face? » Ii răspunsei că n-am intrat la pașa, și ei pășiră înainte.
La ușa odăii pașei erau, în dreapta și în stânga, doi cavazi (santinele), cu mâinile pe pistoale și pe iatagane; la ușa salonului, Sava fu întâmpinat de baș-buluc bașa de manafi, cu căpitanii săi; acesta îi arătă ușa odăii lui pașa și-i zise buiur (poftim). Sava porni spre ușă, cu căpitanii săi, ca să intre, dar deodată, pe la spatele său, se pomeni cu o tăietură de iatagan pe gâtul său gol și căzu jos. Cei doi căpitani ai săi fură, la moment, împușcați cu pistoalele de celelalte agale turcești.
După ce fură astfel omorâți câte trei, deschise pașa ușa și se uită, împreună cu ceilalți pași, la cadavrele lor îmbrăcate numai în fireturi și aurărie. Imediat turcimea ce se afla ascunsă prin odăi, grajduri și șoproanele din curte năvăliră cu iataganele și pistoalele asupra arnăuților lui Sava, ce-și plimbau caii prin curte. A urmat o țăcăneală spăimântătoare până i-au măcelărit pe toți, afară de unul care scăpă prin fundul gradinei lui Bellu, trecu Dâmbovița și traversă spațioasa grădină a palatelor banului Dumitrache Ghica (azi palatele Prefecturii de Ilfov); el a ieșit în ulița Mihai Vodă și, prin Gorgani, prin Cișmigiu, ajunse la câmp și ținu o fugă necurmată până dincolo de Băneasa; apoi, din pădure în pădure, abia putu scăpa, prin Ploiești, Prahova, Sinaia, și sosi la Brașov, unde era toată boierimea adunată, împreună cu mitropolitul Dionisie și Ilarion Argeșiu; acolo a povestit la toți petrecania. Boierii noștri nu numai că l-au scăpat de vreo închisoare a guvernului austriac, dar i-au făcut o colectă,
